Cântul “Păsării de foc” la Festivalul “Zilele Muzicale Târgumureșene”

Distribuie pe:

Cel de al doilea concert din cadrul Festivalului “Zilele Muzicale Târgumureșene”, de la Filarmonică, ne-a prezentat două lucrări muzicale de anvergură, și anume Dublul concert pentru vioară, violoncel și orchestră, op. 102, de Johannes Brahms și Suita “Pasărea de foc”, de Igor Stravinski.

Prima parte a serii a fost dedicată partiturii solistice, concertul sus-amintit fiind interpretat de doi muzicieni din Ucraina, violonistul Valery Sokolov, care nu este pentru prima dată la Târgu Mureș, în tandem cu violoncelistul Aleksey Shadrin.

Lucrarea are o construcție cu fraze muzicale ample, cu suflu larg, întregite de accente și contraste dinamice mușcătoare care îi conferă o vivacitate deosebită. Dialogul dintre cele două instrumente soliste se cere a fi perfect, într-o colaborare susținută de o orchestră cu drepturi egale în travaliul tematic, acompaniamentul acesteia relevând complexitatea de factură simfonică specifică lui Brahms.

Am remarcat tonul briant și cantabilitatea execuției violonistului Valery Sokolov, laureat al Concursului de vioară “George Enescu”, de la București, în 2005. Îndrumat în formarea sa de personalități ale artei violonistice, și-a edificat cariera artistică prin colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum cele din Berlin, Paris, Cleveland, Zürich, Rotterdam, Tokio, Seul, Shanghai ș.a. Deține, de asemenea, înregistrări cu Concertele pentru vioară de Bartók și Ceaikovski, precum și un DVD cu Concertul de Sibelius, toate foarte apreciate de critici.

Colaborarea cu violoncelistul Aleksey Shadrin s-a dovedit fericită, amândoi fiind virtuozi ai instrumentului. Acesta din urmă este, la rândul său, deținător al unor importante premii la concursurile internaționale de la Praga, Minsk, Kiev și a participat la cursurile de masterat ale unor mari muzicieni, precum Ivry Gitlis, Alexander Rudin (care a concertat la Tg. Mureș, cu mulți ani în urmă) s.a.

Concertul s-a desfășurat sub bagheta dirijorului din Germania, Jascha von der Goltz, pe care l-am putut urmări recent interpretând la filarmonica târgumureșeană Simfonia a IX-a de Beethoven, evenimentul înscriindu-se ca o reușită a stagiunii, cu ecouri pozitive.

Muzicianul deține un palmares remarcabil, câștigând Premiul I la Concursul Internațional de dirijat “Panula”, în 2021 și Premiul al II-lea la Concursul Internațional de dirijat “Jeunesse Musicale”, de la București, în 2019. A evoluat la pupitrul unor orchestre prestigioase din orașe ca Berlin, Basel, Stuttgart, în Slovenia, Mexic, Finlanda și a participat la cursurile de măiestrie ale unor dirijori reputați.

Suita “Pasărea de foc” de Stravinski pe care ne-a dăruit-o în partea a doua a serii a fost una din lucrările cu impact asupra publicului la prezentarea sa din 1910, la Paris, dar a atras și atenția compozitorilor vremii. Cu o individualitate precisă, muzica baletului, pentru care a fost compusă, nu se manifestă ca servitoarea supusă a dansului, așa cum observa compozitorul francez Debussy, dar există în spatele ei o frumoasă poveste cu o temă de esență rusească, ilustrată coregrafic și aureolată de muzică.

Este vorba despre legendara pasăre măiastră, prezentă de altfel la multe popoare în diferite forme, cu pene sclipitoare aurii și argintii, cu înzestrări magice. Prin puterea ei îl dezleagă de blestem pe Prințul Ivan, pătruns pe tărâmul maleficului Koșcei unde, îndrăgostindu-se de una dintre frumoasele lui captive atrage mânia acestuia, hotărât să-l transforme în piatră. Cântul ei strălucitor și puternic îl salvează pe erou care se va căsători cu aleasa inimii, deznodământul reprezentând puterea de renaștere și depășire a greutăților vieții, întru împlinirea iubirii nemuritoare.

Stravinski este considerat un antiromantic în sensul că a rupt-o complet cu romantismul, fiind un desăvârșit reprezentant al modernismului secolului al XX-lea și aceasta se relevă în stilul componistic, cu armonii disonante, ritmuri neobișnuite și combinații orchestrale îndrăznețe, recunoscându-i-se înnoirile creatoare și, desigur, aportul în revoluționarea muzicii de balet.

Frumusețea și dificultatea acestei lucrări au fost redate convingător de orchestra simfonică și de al ei talentat conducător din această seară. În ultimul video, tabloul final grăitor al eliberării...

Carmen Mihăescu

Lasă un comentariu