Sâmbătă, 18 mai - Pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, închinat Fecioarei Maria

Distribuie pe:

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat marți, într-o conferință de presă, că de câteva săptămâni sunt făcute pregătiri pentru ca marele eveniment religios să se desfășoare în cele mai bune condiții: “Ne pregătim de cea mai mare sărbătoare religioasă din Bazinul Carpatic. Efectiv, ne așteptăm să avem 300.000 de pelerini în Șaua Șumuleului. (...) Din fericire, avem o colaborare foarte bună, atât cu comunitatea franciscană, cu mănăstirea franciscană, cât și cu autoritățile centrale și am reușit, de câteva săptămâni, să facem toată logistica necesară ca să putem să asigurăm siguranța pelerinilor pentru ziua de sâmbătă și pentru weekendul de Rusalii”.

Acesta a adăugat că vineri seara vor ajunge la Șumuleu și aproximativ 300 de pelerini călare, însoțiți de Potápi Árpád János, secretarul de stat responsabil cu politica națională în cancelaria premierului Ungariei, Viktor Orban.

“Vom avea 300 de pelerini din toată Secuimea, care vor ajunge deja vineri seara în Șaua Șumuleului, va fi o sărbătoare specială pentru momentul acela, pentru că ei aduc și acele panglici cu rugăciuni care sunt trimise de pe tot mapamondul, din partea comunităților maghiare. Din Australia până în America de Nord, Ungaria, Serbia, oriunde trăiesc maghiari trimit cu pelerinajul călăreților panglici cu rugăciuni care trebuie să ajungă cu o zi înainte în Șaua Șumuleului. (...)”.

Surse apropiate organizatorilor au precizat însă că președintele Ungariei nu va participa la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, notează agerpres.ro.

Slujba va fi oficiată de episcopul diecezei romano-catolice din orașul ungar Pécs, Felföldi László.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.

Legenda spune că în anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună unitarianismul credincioșilor romano-catolici din scaunele secuiești Ciuc, Gheorgheni și Cașin și oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reușit să se opună și să își păstreze credința strămoșească.

De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Șumuleu Ciuc.

Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria și a oferit un trandafir de aur Sanctuarului marian, așa cum face când merge în locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.

Lasă un comentariu