Una dintre cele mai frumoase voleibaliste din România a fost premiată la final de an

Distribuie pe:

Unul dintre cei mai buni ani ai voleiului românesc a fost încheiat cu o seară de gală, în care Federația Română de Volei i-a premiat atât pe cei care au scris istorie în 2023, dar și pe câțiva dintre cei care au scris pagini de aur în trecutul acestui sport. Cu toții au depănat amintiri, au retrăit emoțiile momentelor de vârf ale acestui sezon, dar au făcut și planuri pentru anul următor, unul decisiv pentru revenirea României la un Campionat Mondial. Pentru prima dată, la Gala Voleiului Românesc s-a premiat și excelența în voleiul pe plajă. Alegerea celei mai bune echipe feminine nu a fost o surpriză, Ioana Miu și Ioana Hododi dominând acest sezon. Aranjate și elegante, ele au fost atracția serii. Având și câțiva ani de experiență în modelling, Ioana Hododi s-a simțit ca pe scenă. Partenera sa, Ioana Miu, a recunoscut că s-a machiat la un salon profesionist pentru această Gală. Ea are Sărbători pline de emoții, pentru că în această lună va afla dacă a fost admisă la celebra Universitate Stanford, din California. Ioana Miu va participa în această iarnă la competițiile de volei pe zăpadă. În trecut a jucat și la minus 14 grade Celsius! Alexandru Rață a fost desemnat voleibalistul anului 2023 pentru prima dată în carieră. El a venit special din Belgia, unde e cel mai bun marcator al campionatului și spune că e o experiență cu totul nouă față de cea din România, unde a cucerit trei titluri de campion cu Arcada Galați. În cadrul Galei Voleiului Românesc, președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, a făcut un anunț foarte mare pentru acest sport: România va fi, în iulie 2024, una din cele două gazde ale turneului final al Campionatului European feminin Under 18! Acesta va avea loc la Blaj, inclusiv finalele fiind programate în țara noastră.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu