Omul, taină a... tainelor!

Distribuie pe:

Motto: “Omul este un adevărat microcosmos, adică o întreagă lume mică, oglindă vie în care se răsfrânge icoana urzirii întregi, al căreia el este minunea cea mai frumoasă”.

Gheorghe Asachi (1788-1869), poet, prozator, dramaturg

• “Cine ești tu, omule? - Cunoaștem toate, numai pe noi nu ne cunoaștem... Cum se adună moleculele de se formează țesuturile și organele omului; cum colaborează conștiința cu celulele cerebrale; cum lucrează spiritul asupra organelor și voința asupra corpului; cum se dezvoltă scheletul, mușchii, nervii și organele simțurilor precum și organele nutritive și nervoase; care este misterul celulei sexuale și al celulelor creierului; nevoile etice, religioase, estetice, viața interioară, afectivă și morală; cum se naște gândire, inteligența, mirosul... și multe, foarte multe altele”.

Alexis Carrel (1873-1944), chirurg, biolog francez, laureat al “Premiului Nobel”

***

• “Credeți-mă că vorbesc eu Heine, de pe patul de moarte”; după ce am chibzuit bine ani îndelungați, după ce am cântărit tot ce s-a spus și tot ce s-a scris la toate popoarele, am ajuns la această certitudine: “Există un Dumnezeu care e judecătorul gândurilor noastre”; “Sufletul nostru este nemuritor” și există un loc unde binele e răsplătit și răul pedepsit. Dacă până acum nu am crezut și m-am îndoit de toate acestea, acum n-o mai fac; la fel să faceți și voi până nu este prea târziu. “Credința tare în Dumnezeu” te învață să suporți încercările cele mai grele din viață. Dacă n-aș avea această credință, mi-aș pune singur capăt vieții.

Heinrich Heine (1796-1856), poet german, celebru, ateu...!

***

• Un om oarecare mergea spre o localitate unde nu a mai fost niciodată, cu anumite treburi de gospodar. La un moment-dat, în fața lui a apărut o apă. Dar, cum s-o treacă? Nu avea nici un mijloc. Atunci, s-a apropiat de el un om care i-a dat omului soluția trecerii apei: “Cu ajutorul aerului, vei putea trece apa”. Omul, nedumerit, a crezut că este nebun; cum să treacă cu aerul? Celălalt om, a luat un sac de plastic, l-a umplut cu aer, l-a legat bine la capăt și i-a spus: Cu acest sac poți să treci apa, ceea ce s-a și întâmplat. Un lucru incredibil, deodată a devenit credibil, prin bunătatea și bună-cunoștința aproapelui.

“Tot astfel este și cu Dumnezeu, dragii mei! Dumnezeu este duh și adevăr; ca aerul este peste tot; Nu se poate vedea, dar Îl simțim peste tot; în toate creațiile; Dumnezeu este peste tot, precum aerul în jurul nostru”. Trebuie doar să ne deschidem bine ochii și o să-L vedem; să ne deschidem ușa inimii și El cu siguranță va intra; trebuie doar să-L căutăm și o să-L găsim cu siguranță” (n.a.).

Blaise Pascal (1623-1662), matematician, fizician, filosof: Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie gânditoare. Nu trebuie ca întreg univers să se înarmeze spre a-l strivi. Un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă. Însă în cazul în care universul l-ar strivi, omul ar fi încă mai nobil decât ceea ce-l ucide; pentru că știe că el moare; iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers nu-l cunoaște”.

Cu dragoste creștină, preot ortodox român,

ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL

Lasă un comentariu