Terra. Milioane și milioane de ani de evoluție. Descoperiri, revelații, progrese, unele întâmplătoare, altele care au necesitat zeci de ani de cercetări și muncă. Totul pentru evoluție, pentru eradicarea răului în general, pentru binele omenirii, al nostru, al tuturor.
Totuși, ce folos de toate acestea, când ne întoarcem la războaie care, se pare că apar în toate colțurile lumii. Se decernează Premiul Nobel pentru Pace, când războaiele încă există și trăim sub blestemul lor? Când se alimentează războaiele pe cale diplomatică și se susțin cu armament? Tragediile războaielor profitabile pentru unii. Cu parșivenie deplâng situațiile conflictuale armate în timp ce ei sunt cei care produc și livrează arme. Premiul Nobel pentru Medicină pentru un vaccin care încă e sub semnul întrebării vizavi de eficiență și efecte secundare? Premiul Nobel pentru prostie, naivitate și ignoranță ar trebui oferit majorității dintre noi.
Există sărăcie lucie în lumea asta, există războaie, există boli care s-ar putea vindeca, există copii care mor de foame, iar noi ne acordăm premii. Pentru ce? Un lucru este cert. Cel mai mare progres l-am făcut noi, omenirea, la capitolele minciună și ignoranță. Mulți ar merita Premii Nobel pentru așa ceva.
Umanitatea, altruismul, empatia, onestitatea, corectitudinea, credința au ajuns doar simple cuvinte folosite în lozinci, golite de conținut și scoase la înaintare.
În adâncul sufletelor noastre știm cu toții încotro se îndreaptă omenirea și mai știm că nu există cale de întoarcere. Vizavi de țara noastră, această mică suburbie a Uniunii Europene, golită, vândută, arvunită pe bucățele care cândva au fost bogate, nici nu are rost să mai vorbim. România mai există... doar ca poziție geografică, cu granițe desenate. Fiecare bucată de pâine pe care o mâncăm e o firimitură de la masa stăpânilor UE, pe care ne-o aruncă cu o bunăvoință pentru care plătim. Pâine făcută și din grâul nostru, dar cine se mai gândește la asta? Masa la care stau mulți dintre ei e făcută din lemnul codrilor noștri, dar cui îi pasă?
Oricâte tentative de șosele vom construi între două localități, oricâte drenaje de bălți am face, indiferent de câte ori mai mergem pe Lună și câte noutăți vom afla despre sistemul nostru solar nu ne vor absolvi de vina propriei noastre ignoranțe și îngâmfări. Vom pieri producând arme, cucerind economic și politic alte țări, exploatând la maxim tot ce se poate exploata. Tot ce înseamnă resursă. Resursele unui om, fie ele fizice sau intelectuale, fie o bucată de pământ, un petec de apă, țară, continent etc., etc.
Ne îndreptăm spre NICĂIERI. Un nicăieri urât, în care războaiele vor fi o stare normală a fiecărei zile, foamea va fi o senzație obișnuită, bolile fizice, traumele emoționale vor face parte din pitorescul vieții, iar stăpânii... o mână de oameni care se vor scuza pentru ceea ce fac, invocând binele nostru, al tuturor. Iar noi... o să-i credem. O facem deja.
E rușinos cum nu am învățat nimic din trecut. Nu ne-am abătut cu nici măcar un pas sau un grad de la drumul pe care l-am bătut deja și pe care omenirea a făcut atâtea greșeli mari. Credința ar trebui să fie azimutul nostru, dar am pierdut-o, nu mai știm să ne orientăm nici după ea. În orbirea noastră distrugătoare, cauzată de lăcomie, ignoranță și înfumurare, indiferent de pătura socială în care ne aflăm, ne îndreptăm spre... nicăieri.
Antonela Dumitrache
“Vom reduce de manieră drastică educația, pentru că un individ incult are un orizont de gândire limitat, cantonat în preocupări mediocre. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știință să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv.
Mai ales fără filozofie. Și aici, trebuie să folosim puterea de convingere și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive. Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic.
Este bine, printr-o vorbărie și muzică neîncetate, să împiedicăm mintea să gândească.
Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane.
Nu există un tranchilizant social mai bun.
În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății. Condiționarea va produce astfel ea singură o asemenea integrare, încât unica frică - pe care va trebui să o întreținem - va fi cea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii.
Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită, și trebuie să fie supravegheat cum trebuie să fie păzită o turmă.
Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut. Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare”.
Günther Anders - “L'obsolescence de l'homme: sur l'âme á l'époque de la deuxiéme révolution industrielle” (1956)
