Miercuri, 11 octombrie, ora 19, la Sala Mare a Teatrului Național din Târgu Mureș, Compania Liviu Rebreanu prezintă - Take, Ianke și Cadâr

Distribuie pe:

Scrisă în 1932, piesa “Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa a trecut proba timpului și a devenit unul dintre cele mai populare și mai montate texte interbelice din literatura dramatică română. Povestea celor trei mici negustori - un român, un evreu și un turc - a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal redefinește relațiile interetnice și, în profunzime, pe cele interumane. Pe fondul tensiunilor sociale globale provocate de fenomenul migrației și al relațiilor uneori încordate și alimentate politic dintre minoritățile etnice și populația majoritară, “Take, Ianke și Cadâr” formulează întrebări și propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgență, iar posibilitățile de negociere prin înțelegere reciprocă sunt evidențiate cu o inteligență fină.

Piesa lui Victor Ion Popa va delecta publicul cu prospețimea farmecului său și va oferi un nou reper de umanitate într-o societate care prea des se grăbește să acuze înainte să încerce să înțeleagă și poziția aproapelui său. Dragostea va învinge în cele din urmă? Rămâne de văzut în varianta propusă de Compania “Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș.

În distribuție: Liviu Pancu (Take), Dan Rădulescu (Ianke), Costin Gavază (Cadâr), Cristian Iorga (Ionel), Loredana Dascălu (Ana), Csaba Ciugulitu (Ițic), Cristina Holtzli (Baba Safta) și Ștefan Mura (Gypsy).

Regia îi aparține lui Nicu Mihoc, scenografia este realizată de Horațiu Mihaiu, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

Dan Rădulescu a fost distins pentru prestația sa cu Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal din cadrul Festivalului Național de Comedie de la Galați în 2022.

Biletele pot fi achiziționate online de pe https://teatrunational.biletmaster.ro/.../Take-Ianke-si...

Lasă un comentariu