Întrevedere între parlamentarii români și cei georgieni

Distribuie pe:

Am participat, săptămâna aceasta, în calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, la întrevederea președintelui Parlamentului Georgiei, dl Shalva Papuashvili, cu reprezentanții Camerei Deputaților.

Ne dorim aprofundarea și extinderea relațiilor bilaterale dintre România și Georgia, în special

în plan parlamentar, extinzând cooperarea din domenii cheie precum energia și conectivitatea, către alte sectoare - afaceri interne, educație, comerț-investiții, agricultură, mediu.

Relațiile diplomatice și economice dintre țările noastre s-au intensificat în ultimul an, în urma Parteneriatului strategic România - Georgia, semnat la București, la 11 octombrie 2022, precum și a Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind proiectul de producție și transport al energiei verzi, semnat la 17 decembrie 2022.

România rămâne unul dintre susținătorii fermi ai agendei europene a Georgiei. Suntem conștienți de eforturile Guvernului georgian privind implementarea recomandărilor Comisiei Europene, fiind însă necesar ca Georgia să accelereze implementarea reformelor.

Dumitrița Gliga, deputat PSD de Mureș

Lasă un comentariu