Deputații au votat în favoarea pedepselor pentru incitare la violență, ură sau discriminare și pe criteriul opiniei politice

Distribuie pe:

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul inițiat de Guvern privind modificarea articolului din Codul penal care se referă la incitarea la violență, ură sau discriminare, care poate fi reținută ca infracțiune și dacă se adresează și criteriului de apartenență politică.

S-au înregistrat 187 de voturi “pentru”, 62 de voturi “împotrivă” și 19 abțineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal în vederea soluționării aspectelor ridicate de Comisia Europeană prin scrisoarea suplimentară de punere în întârziere în Cauza 2016/2075 în cadrul procedurii de infringement, și a deficiențelor semnalate de aceasta.

Prin proiectul de lege se propune eliminarea sintagmei criticate de Comisia Europeană, astfel încât infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare să poată fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, se arată în raport.

Deputații au respins un amendament al deputatei USR, Oana Murariu, conform căruia “incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Potrivit formei actuale a art. 369 din Codul penal, “incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Deputatul USR, Mihai-Alexandru Badea, a susținut că forma proiectului reprezintă o “evidentă încălcare la libera exprimare”, fiind și politicienii incluși, în condițiile acestea nu este o condiție impusă de Comisia Europeană.

“Ați călcat în picioare cel puțin două termene din regulament, ca să adoptați pe repede înainte acest proiect de lege, invocând infringementul de care tot voi sunteți răspunzători, pentru că nimeni nu v-a împiedicat să-l adoptați la timp și într-o formă agreată cu Comisia Europeană. Dar cel mai grav este faptul că rezolvați o problemă și creați o alta. Decizia aceasta cadru de la JAI, pe care trebuie să o implementăm în Codul penal, este despre pedepsirea incitării la ură, violență și discriminare pe criterii de rasism și xenofobie. Am citit documentul cap-coadă și nimic din acest text nu vă obligă să adăugați criteriul «opiniei și apartenenței politice», iar faptul că l-ați adăugat este o încălcare evidentă a dreptului la liberă exprimare, care este prevăzut și de Constituție, și de nenumărate tratate la care România este parte. Desigur că parlamentarii vor rămâne sub umbrela imunității politice, pentru declarații, dar ce se va întâmpla cu restul cetățenilor, ce se va întâmpla cu jurnaliștii din România? Dacă un jurnalist independent critică un partid sau un politician va spune un adevăr incomod (...) nu cumva se va putea interpreta că este o incitare la ură, la discriminare și la violență? Eu cred că da”, a argumentat deputatul USR.

Deputatul AUR, George Simion, a arătat că printre criteriile de discriminare sunt și cele legate de gen. “Și știți când auzim noi, cei de la AUR, de «gen» cum reacționăm”, a adăugat Simion, care a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi și întoarcerea la Comisia juridică pentru două săptămâni.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege în ședința din 5 septembrie 2023. Camera Deputaților este for decizional. (Agerpres)

Germania livrează Ucrainei sisteme de rachete Patriot

Germania consolidează apărarea antiaeriană a Ucrainei cu încă două baterii de rachete Patriot, conform listei oficiale a ajutorului militar pentru Kiev actualizată săptămânal de guvernul german, informează joi dpa.

Sistemele Patriot construite de SUA sunt deosebit de valoroase pentru Ucraina. Potrivit Kievului, bateriile Patriot au interceptat deja de mai multe ori rachete hipersonice rusești.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe rețelele de socializare că acest ajutor a fost convenit cu cancelarul german Olaf Scholz. “Îndeplinirea acordului nostru va salva mii de vieți ale poporului nostru. Continuăm să lucrăm pentru a întări Ucraina și a o proteja de teroarea rusă”, a scris președintele Zelenski.

Noile livrări din partea Germaniei includ și zece vehicule cu șenile polivalente Bandvagn 206, șase camioane cu semiremorci de mare capacitate și aproximativ 6.000 de cartușe de muniție fumigenă pentru piese de artilerie cu calibru de 155 milimetri. Germania a furnizat, de asemenea, mitraliere, ochelari militari de protecție, binocluri și echipamente pentru deminare. (Agerpres)

INSP: 43 cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron au fost confirmate în ultima săptămână

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că în săptămâna 4 - 10 septembrie au fost confirmate 43 cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, din care 16 sunt variante de interes.

Potrivit INSP, până în prezent au fost confirmate 206 cazuri cu sub-varianta BA.2.75, 567 cazuri cu BQ.1, 406 cazuri

cu sub-varianta XBB, 479 cu sub-varianta XBB.1.5 și 33 cu sub-varianta XBB.1.5+F456L a Omicron.

Până la data de 10 septembrie au fost confirmate 9.994 cazuri cu varianta Omicron (VOC). Dintre acestea, la 3.073 a fost detectată sub-varianta BA.2 (31%), la 62 sub-varianta BA.4 (0,62%), la 3.481 cazuri a fost detectată sub-varianta BA.5 (35%).

Potrivit INSP, până la 10 septembrie au fost efectuate 20.271 secvențieri.

Cele 43 secvențieri din ultima săptămână au fost raportate de INBI Balș (31) și INCDMM Cantacuzino (12). (Agerpres)

Lasă un comentariu