LOTO: o șansă la 14 milioane!

Distribuie pe:

Câștigurile la LOTO sunt, uneori, fantastice. Există români care, perseverând, au obținut câștiguri de sute de milioane de lei (aceasta mă îndeamnă și pe mine să joc în fiecare săptămână). Din nefericire, probabilitatea de câștig este invers proporțională cu potul. Să calculăm numărul de variante posibile sau, altfel spus, câte combinații de câte 6 putem realiza cu ajutorul a 49 de numere (evident, aici mă refer la jocul “6 din 49”). Pentru ca prima bilă ieșită să fie cea aleasă de noi avem o probabilitate de 1/49, pentru a doua 1/48 (atâtea bile au mai rămas), pentru a treia 1/47 și așa mai departe. Dacă înmulțim aceste probabilități vom obține o probabilitate de 1/10.068 347.520 sau, altfel spus, în condițiile date, vom avea multe 10.068.347.520 și zeci de miliarde de combinații posibile! Dacă această cifră vă sperie, vă vom liniști spunându-vă că la LOTO nu contează ordinea numerelor extrase. Cele 6 numere pot fi combinate în 720 de variante distincte. Deci numărul, uriașul nostru număr, va putea fi divizat cu această valoare și vom obține unul mai mic: 13.983.825. Să vedem cât trebuie să așteptați pentru a câștiga suma pusă în joc. Să presupunem că jucați trei variante, o dată pe săptămână. Deci vom avea de așteptat 4.661.383 săptămâni, adică 89.642 de ani! Asta înseamnă că nu mai trebuie să jucăm la LOTO? Nicidecum, șansa poate surâde oricând și oricui, miza este relativ mică, iar dacă omul nu are speranțe, atunci...

(Din Revista “Știință și tehnică”)

Lasă un comentariu