Mult respect și considerație, domnule doctor Fodor Pal! SCRISOARE DE MULȚUMIRE

Distribuie pe:

Se știe că medicina este o profesie care se bazează foarte mult pe comunicare, relaționarea cu pacientul fiind unul dintre cei mai relevanți indicatori ai competențelor medicale. O bună comunicare medic-pacient poate avea un impact benefic asupra stării de sănătate a pacientului, precum și asupra creșterii gradului de siguranță și satisfacție a acestuia.

Numele meu este Maria Dărăban, din localitatea Deda, județul Mureș. În urma unei căzături am suferit un accident, soldat cu o fractură de șold. Durere groaznică. Am fost dusă de urgență la Spitalul “Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, iar de acolo la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Mureș. Apreciez comportamentul ireproșabil al personalului medical de pe ambulanță, precum și al celui din spital, secția ortopedie. Am ajuns pe mâna domnului doctor Fodor Pal, care a efectuat intervenția chirurgicală cu mult profesionalism. Deși tânăr, stăpânește foarte bine arta comunicării. Privirea blândă, vocea caldă, zâmbetul tămăduitor se revarsă ca o apă lină asupra pacientului, dând acestuia încredere și speranță de mai bine. Am scris aceste rânduri din dorința de a face cunoscut tuturor oamenilor și cititorilor ziarului “Cuvântul liber” că în zilele noastre există în acest domeniu oameni de bună credință, care respectă jurământul lui Hipocrate și pe ei înșiși.

Mulțumesc întregului personal medical care a vegheat permanent și a contribuit la alinarea suferinței mele în aceste momente critice. Vă doresc tuturor multă sănătate și numai bine, să vă bucurați de momentele frumoase pe care le poate oferi viața. Mult respect și considerație, domnule doctor Fodor Pal!

Maria Dărăban

Lasă un comentariu