GALA PERFORMANȚEI - BIOLOGIE ȘI GEOGRAFIE

Distribuie pe:

Motto: “Performanța este sărbătorirea faptului că avem în noi posibilități infinite” (Sydney Smith)

Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu” din Târgu Mureș a găzduit, în cursul săptămânii trecute, “Gala Performanței - Biologie, Geografie”. În cadrul evenimentului, organizat în premieră, au fost premiați elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare desfășurate în anul școlar 2022-2023, la disciplinele Geografie și Biologie, precum și cadrele didactice care i-au pregătit.

Premiile au fost oferite de Inspectoratul Județean Mureș, cu sprijinul numeroșilor sponsori.

“Performanța se datorează vouă, în primul rând, elevilor. Voi sunteți cei care ne ajutați pe noi, dascălii, să perseverăm în munca noastră, să devenim mai conștiincioși pentru că știm că voi reprezentați provocarea”, a subliniat prof. drd. Sabin Pășcan, inspectorul general școlar la IȘJ Mureș.

Reconfirmarea unei certe valori științifice și metodice

“Un elev cu cele mai înalte performanțe este un campion și un învingător în lupta pentru cunoaștere și este o mare bucurie pentru părinți și profesori.

Un cadru didactic care ajunge să cunoască performanța alături de acești elevi este un câștigător și este un mare câștig pentru elevi și comunitatea școlară.

Sunt bucuros să vă privesc în ochi, să vă strâng mâna și să vă felicit pentru felul în care talentul vostru, susținut de o muncă neobosită, v-a oferit ocazia reconfirmării unei certe valori științifice și metodice.

Fiecare dintre dumneavoastră, elev și cadru didactic, s-a angajat într-o competiție severă, nu doar cu ceilalți, ci, mai ales, cu Sinele, depășind, totodată, frontierele obișnuite ale efortului, ale originalității și ale creativității.

An de an, rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale, de voi și de predecesorii voștri, duc mai departe renumele școlii mureșene de biologie și geografie, la nivel național.

Și în acest an școlar, victoria voastră s-a materializat în numeroase premii, mențiuni și premii speciale, atât la etapa județeană, cât și la cea națională.

Pentru talentul, entuziasmul și profesionalismul de care dați dovadă în obținerea performanței școlare vă felicit și vă transmit toată recunoașterea și admirația.

Vă mulțumesc!”, spunea, în cadrul Galei, POP Florin, Inspector școlar de specialitate pentru Biologie – Geografie

Premii pentru elevi și profesori

La Olimpiada Națională de Geografie

La Clasa a VIII-a: Premiul I: Kiss Cezar, Școala Gimnazială ,,Augustin Maior” Reghin, prof. coordonator Rus Anamaria și Premiul Special din partea Societății Naționale de Geografie din România la etapa națională; Premiul al II-lea: Burian Alexia, Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” Târgu Mureș, prof. coordonator Silvășan Petronela; Premiul al III-lea: Simo Izabella Beata, Școala Gimnazială Iernut, prof. coordonator Antal Robert Atilla; Mențiune: Ștef Ioan Raul, Colegiul ,,Petru Maior” Reghin, prof. coordonator Pop Liana Alexandra; Moldovan Bogdan Mihail, Școala Gimnazială ,,Liviu Rebreanu” Tg. Mureș, prof. coordonator Pui Sebastian Alexandru; Siklodi Barbara, Școala Gimnazială ,,Deak Farkas” Miercurea Nirajului, prof. coordonator Antal Ilka.

La Clasa a IX-a: Premiul I: Huza Diana, Colegiul Național “Unirea” Târgu Mureș, prof. coordonator Crăciun Andreea Maria; Premiul II: Crișan Alexandru Ioan, Colegiul “Petru Maior” Reghin; Premiul III: Matache Belle, Colegiul “Petru Maior” Reghin, prof. coordonator pentru ambii elevi fiind Bozdog Maria.

La Clasa a X-a: Premiul I: Scridon Mihai, Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Andreea Conțiu; Premiul II: Cârje Iulia, prof. coordonator Florin Pop; Premiul III: Mănișor Vladimir, ambii elevi la Colegiul Național ,,Unirea” Tg. Mureș, prof. coordonator Marin Marius; Mențiune: Simon-Gyorfi Mark, Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” Tg. Mureș, prof. coordonator Molnar Zoltan.

La Clasa a XI-a: Premiul I: KocsisTeodora , Colegiul “Petru Maior” Reghin, prof. coordonator Bozdog Maria; Premiul II: Huțanu Dario, Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” Târgu Mureș, prof. coordonator Conțiu Andreea; Premiul III: Iușan Darius Andrei, Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” Târgu Mureș, prof. coordonator Conțiu Hadrian-Vasile.

La Clasa a XII-a: Premiul I: Todoran Andrei, Colegiul Economic “Transilvania” Târgu Mureș, prof. coordonator Crișan Maria; Premiul II: Silaghi

Dalia-Larisa, Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu” Târgu Mureș, prof. coordonator Vulc Cristina Petronela; Premiul III: Goia G. Alexandra Laura, Liceul Teoretic “Gheorghe Marinescu” Târgu Mureș, prof. coordonator Vulc Cornel-Cristian; Mențiune: Fekete Noemi Bogdana, Liceul Teoretic “Samuil Micu” Sărmașu, prof. coordonator Covaci Vlad Laurean.

La Concursul Național de Geografie Terra”

La Clasa a V-a: Premiul I - Varodi Elias, Școala Gimnazială “Alexandru Ceușianu” Reghin, prof. coordonator Atănăsoaie Gabriela; Premiul II - Tóth Tamás, Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” Tg.Mureș, prof. coordonator Kosztándi Krisztina, Premiul III - Szövérfi Norbert, Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Tg. Mureș, prof. coordonator Lengyel Emese; Premiul III - Pop Alexandra Maria, Școala Gimnazială “Augustin Maior” Reghin, prof. coordonator Rus Anamaria. Mențiune: Lengyel János, Școala Gimnazială “S. Illyés Lajos” Sovata, prof. coordonator Gáll Botond; Imre Jázmin Réta, și Kosztándi Biborka, ambii la Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” Tg.Mureș, prof. coordonator Kosztándi Krisztina; Balogh Péter, Școala Gimnazială Vărgata, prof. coordonator Kovrig Erzsébet; Lovász Dorottya, Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Tg. Mureș, prof. coordonator Lengyel Emese; Olah Larisa Maria, Școala Gimnazială Iernut, prof. coordonator Șerban Adela Niculina.

Clasa a VI-a: Premiul I - Matei Irina, Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Tg. Mureș, prof. coordonator Crăciun Andreea-Maria; Premiul II - Mera Claudia, Școala Gimnazială “Augustin Maior” Reghin, prof. coordonator Rus Anamaria; Premiul III - Bejan Teofil, Școala Gimnazială “Serafim Duicu” Tg. Mureș, prof. coordonator Moldovan Nicoleta Alina.

Mențiune: Oltean Claudiu, Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Crăciun Andreea-Maria; Gliga Maria, Școala Gimnazială Gurghiu, prof. coordonator Grama Iulia; Orbán Kis Zsuzsánna, Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” Tg. Mureș, prof. coordonator Kosztándi Krisztina; Adorjáni Dávid, Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Tg. Mureș, prof. coordonator Lengyel Emese; Wagner Norbert, Școala Gimnazială “Dacia” Tg. Mureș, prof. coordonator Moldovan Nicoleta Alina; Stăncescu Constantin Șerban, Școala Gimnazială “Dacia” Tg. Mureș, prof. coordonator Moldovan Nicoleta Alina; Vântu Andrei, Școala Gimnazială “Dacia” Tg. Mureș, prof. coordonator Moldovan Nicoleta Alina; Todoran Raul Nicolas, Școala Gimnazială Ibănești, prof. coordonator Pașcan Daniela Teodora; Micu Rareș Cristian, Școala Gimnazială “Europa”, Tg. Mureș, prof. coordonator Pui Adina Roze; Tătaru Dumitru Mihnea, Școala Gimnazială “Europa” Tg. Mureș, prof. coordonator Pui Adina Roze; Nagy Szonia Karola Hajnal, Școala Gimnazială “Augustin Maior” Reghin, prof. coordonator Rus Anamaria; Stratan Darius Ioan, Școala Gimnazială “Augustin Maior” Reghin, prof. coordonator Rus Anamaria; Dan Roxana, Școala Gimnazială “Al. I. Cuza” Tg. Mureș, prof. coordonator Silvășan Petronela; Alecu Marius Alexandru, Școala Gimnazială “Traian” Târnăveni, prof. coordonator Țîra Marina.

La Clasa a VII-a: Premiul I - Crișan Flavius, Școala Gimnazială “Al. Ceușianu” Reghin, prof. coordonator Atănăsoaie Gabriela; Premiul II - Șular Andreea Iulia, Școala Gimnazială Vătava, prof. coordonator Szekeres Ferencz Iozsef; Premiul III - Balut Adrian Ionuț; Școala Gimnazială “Zaharia Boiu” Sighișoara, prof. coordonator Fusaru Anca Victorița; Mențiune: Hunyadi Szilard Janos, Școala Gimnazială “Zaharia Boiu” Sighișoara, prof. coordonator Fusaru Anca Victorița; Tar Blanka, Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” Tg. Mureș, prof. coordonator Kosztándi Krisztina; Szekeres Koppány, Școala Gimnazială Vătava, prof. coordonator Kovrig Erzsébet; Chirilă Octavian, Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Tg. Mureș, prof. coordonator Pui Sebastian.

S-a remarcat la Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal la disciplina geografie: cu Premiul - Moldovan Mihaela, clasa a XI-a, Liceul Teoretic “Samuil Micu” Sărmașu, prof. coordonator Covaci Vlad Laurean.

La Olimpiada Națională de Biologie

Clasa a IX-a: Premiul I - Moldovan Ilinca; Premiul II - Oltean Alexia, Colegiul Național ,,Unirea” Tg. Mureș, prof. coordonator Branea Cristina; Premiul II - Buculeu Valentina Riana, Premiul III - Popa Victor Gabriel, ambii la Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Băra Cristina; Mențiune: Arseni David Noel, Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Pogăcean Daniela.

La Clasa a X-a, Premiul I - Radu Șerban, Colegiul Național ,,Unirea” Tg. Mureș, prof. coordonator Branea Cristina; Premiul al II-lea - Bîndilă Gabriel Andrei, Colegiul Colegiul “Petru Maior” Reghin, prof. coordonator Dan Alina Claudia; Premiul al III-lea - Natalia Nuțiu, Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Daniela Pogăcean; Mențiune: Natea Victor Horațiu, Liceul Teoretic ,,Gherorghe Marinescu”, prof. coordonator Moldovan Mariana Alina; Bogdan Medeșan; Denis Pal; Grana Giada, Colegiul Național ,,Unirea” Tg. Mureș, prof. coordonator Branea Cristina.

La Clasa a XI-a, Premiul I: Cârcu Andrei Nicolae, Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian”, prof. coordonator Pogăcean Daniela; Premiul II: Pascaru Radu Andrei, Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian”, prof. coordonator Băra Cristina; Premiul III: Cioca Ioana; Mențiune: Tanaszi Alina, Colegiul Național ,,Unirea”, prof. coordonator Branea Cristina.

La Concursul Național ,,George Emil Palade”

La Clasa a V-a: Premiul I: Costin Ștefan Gabriel, Școala Gimnazială “Florea Bogdan”, Reghin, prof. coordonator Conțiu Georgeta; Premiul II: Jakab Barna Eduard, Școala Gimnazială “Dr.Bernady Gyorgy”, Târgu Mureș, prof. coordonator Pop Maria; Premiul III: Menyhart David, Școala Gimnazială “Florea Bogdan”, Reghin, prof. coordonator Conțiu Georgeta; Mențiune: Vântu Vera, Școala Gimnazială “Dr.Bernady Gyorgy”, Târgu Mureș, prof. coordonator Pop Maria și Cioban Bogdan Olimpiu, Colegiul Național. “Al. Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Cristina Băra.

La Clasa a VI-a: Premiul I: Chiriac Patricia și Pașcan Carla Daniela, Școala Gimnazială “Dr.Bernady Gyorgy”, Târgu Mureș, prof. coordonator Pop Maria; Premiul II: Tănase Adelina Elisa, Școala Gimnazială “Dacia” Târgu Mureș, prof. coordonator Bota Nicoleta; Premiul III: Popa Vlad Ștefan, Colegiul Național. “Al. Papiu Ilarian” Tg. Mureș, prof. coordonator Pogăcean Daniela; Pușcaș Natalia, Școala Gimnazială. “Alexandru Ceușianu”, Reghin, prof. coordonator Sălăgean Mariana; Mențiune: Crăciun Iris și Ogrean Maria, Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Târgu Mureș, prof. coordonator. Crăciun Anca; Gligor Adriana Emanuela, Mărian Ioana Maria, Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Târgu Mureș, prof. coordonator Iernuțan Nadia.

La Clasa a VII-a: Premiul I: Turdean Cleo, Școala Gimnazială “Dr.Bernady Gyorgy”, Târgu Mureș, prof. coordonator Pop Maria; Premiul II: Porcuțan-Spitzer - Raisa; Premiul III: Verejan Sabina, Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Târgu Mureș, prof. coordonator. Crăciun Anca; Mențiune: Truța Oana Florina, Școala Gimnazială “Florea Bogdan”, Reghin, profesor coordonator Conțiu Georgeta.

La Olimpiada Națională Interdisciplinară “Științele Pămânului”, premiul I a obținut Macovei Cătălin, din clasa a XI-a de la Colegiul Național “Unirea” Târgu Mureș, profesori coordonatori: Pop Florin, Branea Cristina, Chira Cristiana, Lupaescu Constantin.

Premii speciale

Matei Irina, clasa a VI-a, pentru perseverență în note, Kiss Cezar, pentru cel mai bun debut la Olimpiada Națională de Geografie, Moldovan Ilinca, pentru cel mai bun debut la Olimpiada Națională de Biologie, Cârcu Andrei, pentru consecvență în participare.

Diplome de gratitudine

Organizatorii au adus mulțumiri cadrelor didactice prin înmânarea unor Diplome de gratitudine: La Geografie: Antal Ilka, Antal Robert, Atănăsoaie Gabriela, Bozdog Maria, Conțiu Andreea, Conțiu Hadrian Vasile, Covacs Vlad, Crișan Maria, Crăciun Andreea Maria, Fusaru Anca Victorița, Gal Boton, Grama Iulia, Constantin Cristina, Covrig Erjebe, Lengher Emeșe, Marin Marius, Moldovan Nicoleta Alina, Molnar Zoltan, Pașcan Daniela Teodora, Pop Riana, Priarina Lorena, Pui Sebastian, Ruxana Maria, Silvășan Petronela, SecheleșFerenț Iosef, Șerban Adela Niculina, Țâram Arina, Vulc Cornel Cristian, Vulc Cristina, profesor - inspector Pop Florin. La Biologie au fost oferite diplome pentru profesorii Băra Cristina, Bota Nicoleta, Branea Cristina, Conțiu Georgeta, Crăciun Anca, Dan Alina Claudia, Iernuțan Nade, Moldovan Mariana Alina, Pogăcean Daniela, Pop Maria, Sălăgean Mariana.

Felicitări tututor pentru rezultatele obținute! Mult succes în continuare! Felicitări inițiatorilor pentru organizarea de excepție a evenimentului!

Letiția Bota

Lasă un comentariu