CSM București avea asigurată calificarea în sferturile Champions League la handbal feminin înaintea partidei din Germania cu Bietigheim, după înfrângerea lui Odense de sâmbătă. Echipa bucureșteană a câștigat cu 27-25, însă a fost o partidă care va rămâne în istorie datorită faptului că Cristina Neagu a înscris golul cu numărul 1.000 în Liga Campionilor. CSM București rămâne în fruntea grupei A, cu 21 de puncte, iar în runda următoare va juca acasă cu Brest, pe 5 februarie.
Sorin Crăciun