S-A APROBAT CONCEDIUL PATERNAL PENTRU FIECARE NOU-NĂSCUT

Distribuie pe:

În ședința din 26 august 2022, Guvernul a modificat Legea concediului paternal nr. 210/1999, printr-o ordonanță de urgență, care transpune în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.

“Actul normativ prevede acordarea concediului paternal și a indemnizației aferente tuturor taților care au calitatea de lucrător, cu un contract de muncă sau un raport de serviciu încheiat conform legii, și elimină vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a acestora în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Mai mult, se asimilează lucrătorilor și persoanele cu contracte din activitate sportivă, cu convenții de muncă individuale (cooperații), cu contract de mandate, cu contract de management încheiat potrivit Legii nr. 66/1993 privind contractul de management, cele care desfășoară activități ca urmare a unei funcții de demnitate publică și persoanele cu contracte de management și de administrare încheiate potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, documentul adoptat de Guvern extinde și durata actuală a concediului paternal de la 5 la 10 zile lucrătoare, iar în cazul taților care au obținut atestat de absolvire a cursului de puericultură, aceasta se majorează cu încă 5 zile, pentru fiecare copil, și nu doar pentru primul născut, ca până acum. În cazul tatălui care satisface serviciul militar în termen, permisia se prelungește de la 7 la 10 zile lucrătoare.

Pe perioada concediului paternal, tatăl beneficiază de o indemnizație egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Plata drepturilor de concediu paternal va fi susținută, ca și până acum, din fondul de salarii al angajatorului.

Actul normativ introduce, de asemenea, noi reglementari privind obligația angajatorului de a aproba concediul paternal, le completează pe cele actuale privind interdicția de concediere a lucrătorului pe perioada efectuării concediului paternal, dar și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale.

Concediul paternal se acordă pentru a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut și pentru a facilita concilierea vieții profesionale cu viața de familie.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va elabora normele metodologice”, precizează MMSS, într-un comunicat de presă. (L.P.)

Lasă un comentariu