PRIMELE TESTE RAPIDE COVID DESTINATE ELEVILOR VOR AJUNGE ÎN ȘCOLI SĂPTĂMÂNA VIITOARE

Distribuie pe:

“Am fost asigurat de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate că astăzi se semnează contractele subsecvente pentru lotul 1. Mâine se vor semna contractele subsecvente pentru loturile 2 și 3. Departamentul pentru Situații de Urgență ne-a asigurat că în maximum 24 de ore de când primește aceste teste, cu ajutorul direcțiilor de sănătate publică din fiecare județ și cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, va face în așa fel încât testele să ajungă în școli. Asta se va întâmpla săptămâna viitoare, cel mai probabil în a doua parte a săptămânii viitoare. Dar săptămâna viitoare”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că, până atunci, Ministerul Educației a solicitat Ministerului Sănătății sprijin în elaborarea unei proceduri pentru administrarea acestor teste.

“Chiar dacă sunt proceduri simple de administrare a acestor teste, am văzut în țările occidentale, și apropo, testele din lotul 1 sunt teste utilizate în Germania, în Franța și în Portugalia - am văzut că ele pot fi chiar autoadministrate de elevi și chiar de către elevi cu vârsta mică. Însă acest lucru trebuie să se facă sub supravegherea unui adult, acel adult trebuie să beneficieze de un instructaj minim și e vorba de adulți care sunt în școli. Fac apel încă o dată la colegi să aibă disponibilitate pentru a vedea aceste instrucțiuni. Atunci când ele vor fi disponibile din partea Ministerului Sănătății, Ministerul Educației le va transmite, în așa fel încât săptămâna viitoare, așa cum am spus, când vor veni testele, să știm exact de câte ori pe săptămână, de două ori pe săptămână foarte probabil, și cum vor trebui administrate”, a spus Cîmpeanu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă, într-o școală, unele cadre didactice nu vor vrea să facă acest lucru, ministrul și-a exprimat încrederea că profesorii se vor mobiliza și vor înțelege acest demers.

“Îmi exprim încrederea... Sigur că nu au în fișa postului, sigur că nu pot fi obligați, dar, vedeți dumneavoastră, nici vaccinarea nu este obligatorie și, totuși, profesorii sunt cei care au o rată de vaccinare dublă față de rata la nivel național, sunt cei care au înțeles să se mobilizeze pentru vaccinare atunci când au înțeles că vaccinarea lor e în strânsă legătură cu modul de funcționare a școlilor cu prezență fizică. Îmi exprim încrederea în toți colegii din sistemul de învățământ”, a precizat Sorin Cîmpeanu. (AGERPRES)

LEGE PROMULGATĂ: SE INTERZICE INSTITUȚIILOR PUBLICE SĂ SOLICITE COPII ALE DOCUMENTELOR EMISE DE ENTITĂȚI ALE STATULUI

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entități ale statului.

Legea completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

“Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale. Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea.

Lasă un comentariu