În evoluția istorică și economică a societății, pe întreg teritoriul țării, cultura ceramicii poate fi împărțită în trei mari epoci de civilizație: epoca preistorică, epoca daco-romană și epoca Evului Mediu.
Olăritul sau tehnica confecționării ceramicii la roată, s-a practicat în județul Mureș, existând centre la Vătava, la Deda și la Gurghiu.
La Deda, tehnica confecționării vaselor se făcea cu mâna, din suluri de lut, pe masa olarului - cu ajutorul penelor - această tehnică s-a transmis de-a lungul mai multor generații, olarii produceau obiecte de forme și mărimi care la început aveau un scop utilitar, ulterior și decorativ.
La aceste obiecte de ceramică, cunoscute sub numele de „vase de Deda", există o asemănare cu cele rămase din epoca preistorică și dacică. Produsele acestui centru de olărit erau realizate după o tehnică arhaică și aveau un caracter casnic.
La Vătava și Gurghiu se prelucra ceramica la roată. Procesul începea cu extragerea lutului din locuri speciale, apoi era frământat cu mâinile, picioarele sau cu un ciocan mare de lemn și amestecat cu apă. Amestecul, astfel obținut, se curăța de impurități și se lucra apoi la roată.
Roata era formată din două discuri, unul mai mic și unul mai mare, unite printr-un ax vertical, numit fus. Pe discul de sus se așeza bulgărele de pământ, iar discul de jos era mișcat de olar, imprimându-i cu piciorul o mișcare circulară rapidă. Astfel, roata se învârtea, obținându-se forme circulare, cu contur regulat.
Procedeul de fasonare a vaselor necesita o tehnică deosebită, precizie și viteză de lucru mare, pentru a evita uscarea lutului. După modelare și ornamentare, vasul era uscat natural, la umbră, smălțuit și ars în cuptoare speciale.
Meșteșugul olăritului avea o funcție utilitară, dar ceramica era folosită și în scop decorativ, în decorarea interioarelor, în construcții sau pentru anumite ritualuri. Cea mai mare utilitate a ceramicii era întâlnită în gospodăria țărănească, care era dotată cu o varietate de vase și obiecte din lut - oale, ulcioare, căni, folosite la prepararea și păstrarea alimentelor.
Surplusul produselor obținute în cadrul gospodăriei țărănești era valorificat prin schimbul de produse, la târgurile din zonă, care, pe lângă caracterul economic, aveau și o funcție socială. (sursa și foto - muzeulreghin.ro)
