Marius Pașcan, președinte executiv PMP: Am inițiat, împreună cu colegii parlamentari ai Partidului Mișcarea Populară, o propunere legislativă privind ajustarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în raport cu creșterea prețurilor la gaze și lemne de f

Distribuie pe:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 reglementează stabilirea și plata de ajutoare pentru încălzirea locuinței, care se acordă în sezonul rece noiembrie - martie.

Cu privire la două dintre ajutoarele reglementate, constatăm următoarele:

1. Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale

a)prețul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni a evoluat de la 45,71 lei/MWh în februarie 2013, la 77,72 lei/MWh în august 2018.

b) cumulat, procentul de creștere a fost de 70%, devenind insuportabil pentru consumatorii casnici.

c) începând cu aprilie 2017, acest preț s-a liberalizat complet, stabilindu-se în cadrul pieței concurențiale.

d) cuantumul ajutorului a fost ajustat, ultima dată, în anul 2013.

2. Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri

a) prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a evoluat de la 74 lei în anul 2011, la 164 lei în anul 2018.

b) cumulat, procentul de creștere a fost de 122%, șocul fiind preluat de populație prin prețul lemnului de foc, care a devenit mai mare chiar decât prețul lemnului pentru industrie.

c) cuantumul ajutorului a fost ajustat, ultima dată, în anul 2011.

Inițiativa PMP ia în considerare:

* schimbările structurale de liberalizare a pieței gazelor naturale.

* creșterile masive de prețuri ale gazelor naturale, precum și ale lemnelor, cărbunilor și combustibililor petrolieri.

* necesitatea realizării unei protecții sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populației și al asigurării unui minim de confort termic pentru familiile/persoanele singure, cu venituri reduse.

În consecință, inițiativa PMP: 

* ajustează cuantumul ajutorului pentru gaze naturale cu 64%, astfel încât cuantumul minim va fi de 20 lei, iar cel maxim de 430 lei.

* ajustează cuantumul ajutorului pentru combustibili solizi sau petrolieri cu 122%, astfel încât cuantumul minim va fi de 20 lei, iar cel maxim de 120 lei.

* crește plafonul de venituri până la care se primesc aceste ajutoare de la 615 lei la 1.082 lei.

Informații utile:

* Conform statisticii, din totalul locuințelor care utilizează echipamente individuale:

* 36,5% au consumatori de gaze naturale.

* 61,7% consumatori de combustibili solizi sau petrolieri.

* 1,8 consumatori de energie electrică.

* Estimăm:

* 350 mii persoane beneficiare de ajutor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale.

* 1 milion persoane beneficiare de ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

* Finanțarea se va realiza de la bugetul de stat, începând cu anul 2019.

Lasă un comentariu