ȚESUTUL OSOS AL DINTELUI, REGENERAT CU AJUTORUL UNUI MEDICAMENT PENTRU... ALZHEIMER

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Colegiul Regal din Londra, citați de descopera.ro, au constatat în urma unui studiu că un medicament experimental pentru Alzheimer contribuie la refacerea țesutului osos al dintelui, după ce cariile sau fracturile dentare sunt reparate.

„Dacă până acum cariile și lucrările dentare afectau ireversibil structura dinților, acest lucru este pe cale să se schimbe.

În studiul nostru, am descoperit că un medicament experimental pentru Alzheimer, numit Tideglusib, are ca efect secundar refacerea dentinei, partea osoasă a dintelui, alcătuită din țesut calcifiat (practic, partea aflată sub smalț).

Această metodă extrem de simplă va putea fi folosită într-o mulțime de proceduri stomatologice. Medicamentul va apărea pe piață într-un timp destul de scurt. Tideglusib-ul, folosit în studiile clinice ca medicament pentru afecțiuni neurologice, are ca efect stimularea celulelor neuronale în procesul de creștere, dar, după cum s-a descoperit, stimulează și dinții pentru a produce mai multe celule stem, care regenerează dentina în zonele expuse în urma problemelor dentare.

În mod normal, un strat extrem de subțire de dentină va crește peste o leziune, nici pe departe suficientă pentru a salva un dinte grav afectat. Când este aplicat Tideglusib pe partea afectată a dintelui, medicamentul blochează enzima care împiedică dentina să crească și astfel întreaga zonă se regenerează în totalitate.

Faptul că medicamentul a fost deja testat în studii clinice pentru Alzheimer reprezintă o oportunitate ca acest tratament să fie lansat cât mai repede pe piață", speră oamenii de știință britanici. 

Lasă un comentariu