80 la sută din producţia Azomureş va fi livrată pe piaţa internă!

Distribuie pe:

Mihai Aniţei, directorul general al celui mai cunoscut producător de îngrăşăminte chimice din România - Azomureş, din Târgu-Mureş - a declarat că, dacă în anul 2012, când compania a fost cumpărată de traderul elveţian Ameropa, 80% din producţie se vindea la export şi doar 20 la sută pe piaţa internă, iar în prezent se vinde 66% pe piaţa locală, ţinta este ca, în curând, cantitatea pentru intern să crească la 80 la sută.

„După 2012, ne-am îndreptat spre agricultura românească. Suntem în mijlocul investiţiilor de peste 200 de milioane de euro, în mediu, în creşterea capacităţii de producţie şi în produse noi.

Ne-am propus ca, în loc să vindem 80% din producţie la export, să vindem 80% pe piaţa internă. Suntem foarte aproape de această ţintă. Strategia noastră vizează piaţa românească, vrem să creştem numărul de produse pentru piaţa românească. Anul trecut, consumul de îngrăşăminte minerale în România a crescut la 2,05 milioane de tone faţă de 1,75 milioane de tone în 2013, iar aşteptările vizează o creştere de două cifre în următorii ani, ceea ce creează premisele pentru majorarea vânzărilor autohtone.

Am ajuns ca 66% din totalul producţiei să se vândă acum pe piaţa locală, în timp ce Azomureş are o cotă de piaţă de 40%", a precizat Mihai Amariţei.

Combinatul Azomureş, care are linii de producţie pentru îngrăşăminte solide şi lichide, dar şi pentru melamină, este principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, cu o producţie anuală de cel puţin 1,3 milioane tone de îngrăşăminte. Produsele Azomureş ajung la producătorii agricoli din România, din alte ţări din Europa, dar şi din China, Africa, Japonia, America de Sud şi din Statele Unite.

Proprietarul majoritar al Azomureş este Ameropa Holding AG din Elveţia, un trader internaţional de cereale şi îngrăşăminte, în 2012 acesta cumpărând 75,87% din titlurile Azomureş de la investitorii turci, care controlau combinatul, iar apoi a derulat o ofertă de preluare prin care şi-a majorat participaţia la 96,49%.

Lasă un comentariu