Porți deschise la DNA
Motto: „Nu-i așa că avuțiile-s amăgitoare?” (Odobescu)
Chiar dacă imaginația nu a ocolit-o. (Vă mai amintiți acel cinic „festival al cătușelor”?). Numai că slujitorii, portocale sau alte poame, mai mult sau mai puțin celebre, „paznici de far” ai justiției, au percutat mai mult la ordin. Gras plătiți, dar tot nemulțumiți. Sunt și situații de preacinstiți magistrați care trântesc salariul lunar cu multe zerouri peste una sau două pensii grele și dânsele, „speciala” de la Justiție plus speciala de parlamentar bătrân, pensionat de tânăr. Nu se exclude să-i întâlnim și printre membrii unor consilii de administrație, tot la stat, altă sinecură tare păgubitoare pentru stat, dar fără nicio contribuție decât la pagubă. Eficiență?
Credeți că DNA a limitat corupția ori s-a generalizat și diversificat? A rămas ca un orizont de speranță, cu o oarecare marjă de încredere, cât mai strigă piața „DNA să vină să vă ia!”. Semnătură în alb.
În vreme ce românașii își dădeau „mână cu mână”, la Iași sau la Focșani, încingând rotocoale pe ritmurile Horei Unirii, textul-suport era înlocuit cu „creații folclorice” spontane, specia strigăturii și a înjurăturii.
Paratrăsnet a fost proaspătul lider liberal Ilie Bolojan; proaspăt „al doilea om în stat”, dar învechit în rele, chiar dacă afișează bune intenții. Oricum, „al doilea om în stat” nu a ajuns încă simbol național. Nici Tricolorul nu a fost huiduit, nici Imnul Național.
Vârfurile puterii nu și-au arătat umbra, știu ei pentru care fapte. Meseria de a sluji țara nu-i deloc ușoară, nici ajutat de inteligența artificială, când cea umană nu mai face față, dirijată în alte direcții decât slujirea țării. (Apropo, pe unde-o mai fi ION-ul lui Ciucă, robotul?!).
Statutul de slujitor al țării presupune corectitudine, expertiză, principialitate, cinste (era cât pe ce să zic și gramatică, apud Caragiale, dar… cui prodest?!). Muncă grea, responsabilitate, nu politică de privilegii. Vremea sinecuriștilor pare ajunsă la zenit.
Și pentru că aminteam lupta DNA, în chiar vremea aniversării Unirii din 1859, ne prezenta o captură menită să uimească omul de rând, să-l lase perplex ca pe săteanul la Zoo, față în față cu girafa: „Asta nu se ezistă”.
Uite că „se ezistă”. Și girafa (la Zoo) și primarul (suspendat) longeviv de sub Omul și din umbra Babelor, multimandatatul Oprea de Sinaia. În cinci mandate de primar, individul a câștigat cât zece. Susținut de boșii săi de la Capitală, dar nu a avut se vede frână, de mână sau de motor. Fapte pentru care i s-a curmat al cincilea mandat de edil și i s-a atribuit unul inedit, de aducere la DNA. Nu a fost nicio dificultate să-și răscumpere libertatea pierdută. Cauțiunea barosană l-a redat căminului său luxos și măreț. Se spune că ar deține, indirect, și un castel în Franța. Cele din Spania s-ar fi ruinat.
Cu toată compasiunea pentru bietul miliardar, nu este tocmai ușor să fii stăpân discreționar al locului, să te trezești cu măreția Peleșului la capătul privirii și să nu visezi castele. În Spania sau în Franța. De la vis la realitate – câteva mandate de edil harnic.
Vis frânt de nemiloasa DNA. Deocamdată, liber de sarcină. Nu și de averea colosală, imposibil de acumulat pe căi drepte. Câți ca el! Ce sursă pentru întremare a PIB-ului găurit, făcut „ovaițăr”!
Opozitiv, îi alăturăm și încheiem cu un citat din Xenopol apropo de Domnul Unirii, că tot am marcat, cu cântece și înjurături, „afacerea” Domniei Sale, unirea: „Cuza a ieșit din domnie fără să fi făcut avere mare”.
Ei, nu toți ne pricepem la adunare! Cu folclorul ne mai descurcăm…
Mihai Suciu