Berbec. Se întrevede o zi foarte agitată. Vă pregătiţi pentru o călătorie şi vă enervaţi pe măsură ce constataţi câte lucruri vă lipsesc. Nu uitaţi că la nervi se iau cele mai proaste decizii!

Taur. Dimineaţă sunteţi obosit şi nervos, după un drum lung. Ar fi bine să vă stăpâniţi şi să evitaţi discuţiile în contradictoriu, pentru că riscaţi să declanşaţi un conflict.

Gemeni. Nu aveţi răbdare să vă analizaţi proiectele şi vă grăbiţi să le puneţi în practică. Vă recomandăm să nu vă ambiţionaţi să vă rezolvaţi singur toate problemele.

Rac. Oboseala acumulată vă face să fiţi foarte agitat. Ar trebui să vă odihniţi mai mult. Fiţi foarte prudent, pentru că există riscul să izbucnească o ceartă cu o persoană mai în vârstă din familie!

Leu. Dimineaţă plecaţi într-o călătorie foarte importantă, din care este posibil să vă întoarceţi cu o mare sumă de bani. Pe drum, vi se propune să vă asociaţi într-o afacere.

Fecioară. Începeţi ziua foarte agitat, alergând după un împrumut urgent. Aveţi răbdare! După-amiază, ajutorul va veni de la cineva apropiat. Puteţi să vă bazaţi pe intuiţie.

Balanţă. Vă simţiţi excelent, sunteţi relaxat şi nimic nu vă poate tulbura. Mai mult, reuşiţi să calmaţi o persoană foarte agitată. Spre seară, asistaţi la o întâmplare, care vă pune pe gânduri.

Scorpion. Un prieten vă propune să plecaţi într-o excursie, dar faptul că nu aveţi bani vă face să fiţi irascibil şi să căutaţi cearta cu lumânarea. Nu îi căutaţi nod în papură persoanei iubite!

Săgetător. Încercaţi să nu vă asumaţi riscuri! Nervozitatea vă poate crea mari probleme. Nu este momentul să provocaţi discuţii în contradictoriu.

Capricorn. Aveţi o zi foarte încărcată, cu multe probleme de rezolvat. Vă sfătuim să vă faceţi un plan detaliat şi să acceptaţi ajutorul familiei. Spre seară, simţiţi nevoia să vă întâlniţi cu prietenii.

Vărsător. Vă recomandăm să nu faceţi eforturi fizice sau intelectuale deosebite. Ar fi bine să evitaţi călătoriile lungi pentru că sunteţi destul de obosit. Nu vă lăsaţi enervat de lucruri mărunte!

Peşti. Dimineaţă s-ar putea ca un coleg să vă dea o veste care vă tulbură. Vă sfătuim să nu vă exteriorizaţi, ca să nu le transmiteţi şi celor din jur starea de nervozitate.