Naționala de futsal a României a învins selecționata Ciprului cu scorul de 6-1 (3-0), vineri seara, la Târgu Mureș, într-un meci din Grupa A a preliminariilor UEFA Futsal EURO 2026.
Cinci jucători de la CSM Târgu Mureș au contribuit la această victorie importantă, sub comanda selecționerului târgumureșean Kacsó Endre. Iszlai Richard a reușit să înscrie un gol, iar Covaci Bogdan, Toader Mihnea și Pogăcean Raul au avut, de asemenea, un aport semnificativ la succes, alături de portarul Voin Roberto. Felicitări speciale pentru Pogăcean Raul, care și-a făcut debutul în naționala României într-un meci oficial, chiar în fața propriilor suporteri!
Cele două echipe se vor înfrunta din nou pe 5 februarie 2025, în meciul revanșă de la Nicosia. În celălalt meci al grupei, Ucraina a învins Germania cu 5-3.
Clasamentul grupei:
- Ucraina – 9 puncte
- România – 6 puncte
- Germania – 3 puncte
- Cipru – 0 puncte
(Sursa foto: CSM Târgu Mureș)
Sorin Crăciun
