Sezonul regulat al Ligii 1 Futsal Fortuna s-a încheiat, iar cele mai puternice echipe se pregătesc acum de play-off. Componența careului de ași al primei divizii nu reprezintă o surpriză.

Aflate la al doilea sezon consecutiv în Liga 1 Futsal Fortuna, CSM Târgu Mureș și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe au reușit, în premieră, să obțină calificarea în play-off! Două echipe bine organizate, cu stabilitate financiară și conduse de doi tehnicieni tineri pasionați de futsal, Cosmin Gherman și Mánya Szabolcs, CSM și Sepsi au doar de câștigat din această experiență. Deși obiectivul lor principal a fost calificarea în careul de ași, cu siguranță nu se vor mulțumi doar cu statutul de participante.

United Galați, lider incontestabil

Campioana ultimilor ani, United Galați, continuă să își impună dominația în Liga 1 Futsal Fortuna. Deși startul sezonului a fost unul ezitant – înfrângere în prima etapă, 2-5, la FK Odorheiu Secuiesc – echipa gălățeană a demonstrat că este o forță redutabilă. Sub comanda antrenorului brazilian Ricardo Cámara Sobral „Cacau”, United a revenit spectaculos, reușind 13 victorii consecutive din tot atâtea partide. În plus, echipa a impresionat și pe scena europeană, având o evoluție aplaudată în UEFA Futsal Champions League.

FK Odorheiu Secuiesc, un adversar de temut

FK Odorheiu Secuiesc rămâne una dintre echipele de referință în futsalul românesc. Trupa pregătită de Florin Ignat părea, la un moment dat, capabilă să întrerupă hegemonia gălățenilor, mai ales după victoria entuziasmantă din prima etapă. Însă, United Galați și-a luat revanșa în retur, impunându-se cu 7-3.

Un alt moment dificil pentru harghiteni a fost înfrângerea din etapa a 11-a, scor 4-6, în fața revelației CSM Târgu Mureș. Cu toate acestea, Florin Ignat, care a sosit în vară de la United Galați împreună cu doi internaționali, Petrișor Toniță și Vlad Dudău, continuă să creadă în șansele echipei sale. Diferența de doar trei puncte față de liderul United Galați păstrează suspansul în lupta pentru titlu.

Meciuri spectaculoase în play-off

Play-off-ul va consta în nouă etape, fiecare echipă urmând să joace de trei ori împotriva fiecărui adversar.

Programul primei etape (duminică, 16 februarie 2025)

  • CS United GalațiACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
  • FK Odorheiu SecuiescCSM Târgu Mureș

(Sursa foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat / csmtgm)

Sorin Crăciun