N-a fost niciodată un alergător profesionist, mărturisește, dar după ce a ieșit la pensie și-a promis că va dedica mai mult timp pentru sănătatea lui. Până atunci, viața și obligațiile de serviciu și de familie îl cronometraseră și-i fixaseră ritmul de alergare. Ca proaspăt pensionar, la 58 de ani, a preluat comanda. Eliberat de atribuțiile de fost maistru mecanic la Combinatul Azomureș, și-a reorganizat programul stabilind drept reperele zilei antrenamentul de alergare, dieta sportivă și orele de somn. Sportul oferă aceleași beneficii ca la orice altă vârstă, abilitatea sa sportivă evoluând constant din momentul în care a consacrat timp unui program sportiv.Când a aflat de Mureș Runners, o asociație de prieteni de toate vârstele, cu diferite profesii, uniți de pasiunea pentru mișcare, s-a înscris și el în competiții, insistând să obțină locul I cam de fiecare dată. Este tată a trei copii și soțul unei femei care îl susține în tot ce face. „Mai poți? !” îl întreabă ea, uneori. Iar Augustin Stoica mai poate.
-D-le Stoica, pentru început, vă rog să vă prezentați, pentru a vă cunoaște citiorii cotidianului Cuvântul Liber.
-Mă numesc Augustin Stoica și m-am născut în Bogata. Nu sunt membru activ Mureș Runners, ci doar colaborator. Am trecut printr-un infarct miocardic, acum 12 ani, cu montare de stent, iar la externare medicii mi-au spus că trebuie să fac neapărat mișcare. Pentru a nu-mi pune și alte stenturi. Și, când am întrebat ce fel de mișcare, mi-au spus, orice, mersul pe jos, alergare ușoară pentru început, mai apoi cum rezistă organismul. Pe vremea aceea încă lucram, maistru mecanic la Azomureș, am stat un an în concediu medical, iar apoi din la lucru până am ieșit la pensie la 58 de ani, asta pentru că am lucrat 40 de ani în grupa a IIa. Având mai mult timp liber am început să alerg pe malul Mureșului sau în Unirii , luna asta 1 km, luna următiare 2 km, și tot așa, până m-am acomodat. Am văzut că mă simt bine, mergeam la controale anual și rezultatele erau vizibile, mai mult, fiind puțin supraponderal, am și dat jos 20 de kg. Când am făcut infarct aveam 85 de kg , acum am 65 kg, și asta datorită faptului că alerg și am și păstrat o dietă, la început nu prea știam multe, dar m-am documentat pe internet și cu timpul am început să țin o dietă sportivă.

-Ce înseamnă dietă sportivă?
-Cereale integrale, multe vitamine, fructe, carne mai puțin, iar mesele sunt regulate, de 3 ori pe zi, la oră fixă. Zilnic fac o activitate de o oră sportivă, iar când nu alerg pe pistă, alerg acasă pe bandă sau fac gimnastică.
-Câți km faceți într-o oră?
-Depinde la ce viteză alerg și distanța pe care o fac. Trebuie început foarte ușor, iar viteza și durata trebuie crescute în timp și pe rând. Medicii mi-au recomandar să nu exagerez, așa că într-o oră mă încadrez la 10-12 km. Când am început să alerg, făceam 15-16 km, acum fac mai puțin, la vârsta asta de 69 de ani. Medicii au observat îmbunătățirile și faptul că am slăbit și m-au întrebat „care e rețeta? ”. „Mi-ați spus să alerg, eu alerg”, le-am răspuns.
-Cum ați ajuns la Mureș Runners?
-Am 3 copii, 2 fete și un băiat, Tudor, stătea încă cu noi acasă, fetele erau căsătorite. El mi-a spus de Mureș Runners și am luat legătura cu ei, cu dna Laura Cioca. În anul 2016 am participat la prima competiție, în colaborare cu ASCOTID condusă de Molnar Rodica, să văd cum e, cu ce se mănâncă aceste competitții. Atunci aveam 59 de ani, m-au încadrat la categoria 50 -59, concursul era la Platoul Cornești și am ajuns pe locul IV. Asta m-a încurajat să mă antrenez mai mult și să particip și la alte competiții, să mă țin de dieta sportivă, de orele de somn, de recuperare fizică, mi-am făcut un program pe care îl respect. Mureș Runners organiza la Râciu Crosul „Ziua Olimpică”, o competiție sportivă, deschisă tuturor iubitorilor de mișcare și sănătate, indiferent de vârstă sau de nivelul de pregătire fizică, apoi Dracula Night Run, Christmas Run și multe multe alte competiții în care mă înscriam și eu, participam și la concursuri în zonele limitrofe, Mediaș, Borsec, Alba Iulia, Sovata, Bistrița, unde locul I era ocupat de mine. La prima competiție Dracula Night Run am luat locul I, deja eram categoria 60 de ani, o competiție internațională. Anul acesta am fost la a VI a ediție la Borsec unde am luat locul I la categoria 60, iar din 150 de concurenți am ieșit pe locul 18 la general , dar vă dați seama, vin cei din spate de 61, 63 de ani, eu mă duc spre 70, dar se pare că încă le fac față.

-Care a fost motivul infarctului?
-Am doi frați mai mari, fratele mijlociu a făcut de 3 ori infarct, e ceva ereditar. Eu am făcut infarct noaptea, medicii au spus că am avut noroc că m-am trezit. Unul din motive este și stresul, după cum mi-au confirmat. De atunci, merg regulat la consultații la dr. Mărginean Daniela, să-mi verific starea de sănătate. Și, dacă asta nu era de ajuns, acum doi ani de zile am colapsat, am căzut inconștient în casă. Am fost dus de urgență la spital, iar medicul mi-a pus un dispozitiv de monitorizare a inimii, un monitor Holter, care înregistrează în mod continuu ritmul inimii în timpul activităților de zi cu zi, pe o perioadă de 24 ore . La două zile, după ce mi-au interpretat datele, am aflat că pulsul meu noaptea este 20, motiv pentru care dr. Viță Ionel mi-a montat un stimulator cardiac. Dar eu eram înscris deja și trebuia să particip la un concurs și l-am întrebat, oarecum, îngrijorat, dacă pot participa. „Să-mi trimiți o poză când ajungi la finish”, mi-a răspuns. Și am luat locul I.
-Ce sfat aveți pentru tinerii zilelor noastre, pentru a-i convinge să facă mișcare?
-Nu pot da sfaturi, dar pot să recomand. Înainte de a face armata, mi-a plăcut să fac mișcare, am făcut lupte greco-romane la Clubul Sportiv Mureș. Apoi m-am însurat, au venit copiii și nu am mai făcut. Faptul că stai la birou, așa cum stau tinerii din zilele noastre, nu este bine. Eu îi sfătuiesc să lase băuturile carbogazoase, să citească etichetele de pe ele să vadă ce conțin, să alerge, dacă nu în pădure, atunci acasă pe bandă. Din păcate, lipsa activității fizice vine cu o mulțime de probleme medicale la pachet, care se agravează pe măsură ce îmbătrânești. Vestea bună este că pot fi prevenite sau măcar ameliorate cu ajutorul sportului, care păstrează articulațiile flexibile, protejează inima și este bun pentru memorie și starea de spirit.