Din 2003, de când am început să predau, șahul a devenit o opțiune din ce în ce mai serioasă în cadrul orei de Educație Fizică și Sport (EFS). Această alegere nu a fost întâmplătoare, am observat că elevii scutiți medical sau cei care nu erau foarte entuziasmați de activitățile fizice aveau nevoie de o alternativă care să le capteze atenția. De multe ori, aceștia încercau să „păcălească” ora de sport, dar eu am găsit o modalitate de a-i atrage spre șah.

În timp, am reușit să-i conving pe mulți dintre ei să joace. Incet, dar sigur, marea majoritate a elevilor scutiți medical au început să îndrăgească acest joc. La mine la oră, nimeni nu stă pe margine, fiecare este implicat și dornic să participe.

La începutul anului școlar 2023-2024, a avut loc o surpriză neașteptată. Elena, o elevă din clasa a X-a, m-a întrebat dacă pot juca șah cu ea. Provocarea a fost acceptata si surpriza imensa! Am pierdut de doua ori! Nu am pierdut niciodata o partidă de șah cu un elev, lucrul acesta m-a ambitionat si provocarile au continuat. De la acel moment, am început să ne duelăm frecvent. Deși am avut un început  neasteptat, am reusit la un moment dat sa conduc cu 5-3, 6-3, 6-4.

Acum scorul a ajuns la 6-6 si Elena a devenit o jucătoare din ce în ce mai bună. Acum imi este greu sa mai obtin o victorie dar nu ma las!

Anul școlar trecut, am participat la Olimpiada Natională a Sportului Scolar, cu Elena si am obținut locul 4, deci o Mențiune. De asemenea, am descoperit și alți elevi talentați care au început să se alăture acestui sport. Cu fiecare sesiune de antrenament, am observat cum elevii prind gustul jocului și cum se formează o adevărată echipă.

În ianuarie 2025, am participat la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, unde Elena a obținut locul 3, iar elevul nostru Fazakas Alpar, locul 4, Mențiune. Este important de menționat că doar elevii de la Colegiul Național Unirea și de la Colegiul Național Papiu  Ilarian ne-au învins, ceea ce demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Ne-am antrenat mult și am reușit să obținem rezultate fantastice, chiar și în fața unor adversari foarte bine pregătiți.

Privind spre viitor, ne-am înscris deja la un nou concurs programat pe 8 februarie 2025, unde competiția va fi și mai acerbă, cu 100 de jucători participanți. Începem deja pregătirea, iar entuziasmul echipei noastre, Gheorghe Șincai, este contagios.

Obiectivul nostru rămâne același: să câștigăm, să participăm și, indiferent de rezultat, să ne bucurăm de fiecare competiție. Ne luptăm cu cei mai buni, pentru că și noi suntem buni, iar uneori foarte, foarte buni. În final, ceea ce contează cel mai mult este pasiunea și camaraderia pe care am construit-o în jurul acestui joc nobil.        

Prof. Aboș Pavel, Liceul Tehnologic ”Gheorghe Șincai” Târgu Mureș