E ușor să bifezi diverse aniversări / comemorări pe parcursul unui an școlar, dar parcă cei 175 de ani de la nașterea lui Eminescu au fost mai încărcați de emoție decât în alți ani, cel puțin în ceea ce privește atmosfera de sărbătoare de la Liceul Tehnologic ”Gheorghe Șincai”. Pentru a marca importanța Zilei Culturii Naționale și a acestui număr simbolic de ani care s-au scurs de la nașterea ”omului deplin al culturii românești” (Constantin Noica), catedra de Limba și literatura română, a organizat, la sugestia dnei dir. Rauca Antoaneta, o serie de activități, derulate pe parcursul mai multor zile, cu scopul de a-i aduce pe elevii noștri mai aproape de fascinantul univers eminescian și de unul din spiritele tutelare ale culturii noastre. Ora de dirigenție de vineri, 10 ianuarie, a fost dedicată biografiei poetului, prin urmărirea unor materiale video despre cele mai importante momente din existența zbuciumată a lui Mihai Eminescu. În săptămâna următoare, patru din temele fundamentale ale creației lui Eminescu au făcut obiectul investigației elevilor noștri, fiecare an liceal având de realizat, la nivelul fiecărei clase, un eseu de 600-800 cuvinte, sub îndrumarea profesorilor de limba și literatura română: clasele a IX-a au fost invitate să reflecteze asupra prozei fantastice a lui Eminescu, clasele a X-a au valorificat în eseurile realizate de ei tema istoriei naționale și a antitezei dintre trecutul glorios și prezentul decăzut, clasele a XI-a au investigat tema influenței folclorice în creația poetului național iar clasele a XII-a au primit o temă mai abstractă: cosmogonia în creația eminesciană. Cele mai bune lucrări ai fost premiate și lecturate în cadrul activității colective organizate miercuri, 15 ianuarie, pe terenul de sport. În paralel cu lucrările scrise, fiecare clasă a contribuit la expoziția de lucrări și obiecte inspirate din principalele motive ale creației lui eminesciene, astfel am putu admira: machete ilustrând ”Sara pe deal”, ”Lacul”, ”Crăiasa din povești”, ”Scrisoarea III”, ”Luceafărul” și ”Floarea albastră” sau obiecte realizate prin diferite tehnici, reprezentând motive de largă circulație în creația poetului: codrul, luna, stelele, soarele, fântâna, salcâmul etc. Intenția noastră este de a publica un ghid de uz didactic, cuprinzând cele mai reușite eseuri ale elevilor și fotografii ale lucrărilor realizate de ei, care să poată constitui un punct de pornire în studiul operei lui Eminescu.
Punctul culminant al săptămânii eminesciene a fost atins joi, 16 ianuarie, odată cu prezentarea recitalului ”Eminescu – o privire dincolo de clișee”, în sala-amfiteatru a liceului nostru, coordonat de subsemnata, care a implicat elevi din cinci clase, atât de la secția română, cât și de la secția maghiară, constând în prezentarea unor ipostaze mai puțin cunoscute ale personalității lui Eminescu. Spectatorii – profesori și elevi deopotrivă – au urmărit cu maxim interes momentele dramatizate pregătite de colegii lor: schimbul de scrisori dintre Eminescu și Veronica Micle, preluate din volumul inedit de corespondeță: ”Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” (Editura Polirom, 2000), monologul lui Dionis din ”Sărmanul Dionis”, au făcut cunoștință cu Eminescu – gazetarul de la ”Timpul” și, în final, au audiat un colaj de versuri și romanțe celebre pe versuri de Eminescu. Parafrazându-l pe Eminescu, a fost o săptămână bogată, emoția poetică a fost la ea acasă iar invitația la relectura operei lui Eminescu a fost, în permanență, mesajul subliminal pe care am încercat să-l insuflăm elevilor noștri, ca fiind calea sigură de a onora memoria poetului, de a-l redescoperi într-o lumină proaspătă, dincolo de clișee.
Prof. Cristina Gliga

