Anul 2025 a adus cu sine un eveniment sportiv de referință pentru comunitatea locală, din județul Mureș – Cupa “Taxi Cornișa”, ediția I la minifotbal, care s-a desfășurat în perioada 25-26 ianuarie. Turneul a reunit la start un număr impresionant de echipe pasionate de minifotbal. Meciurile s-au disputat pe terenurile sintetice din Baza Sportivă de la Corunca, județul Mureș.
La finalul competiției podiumul a fost ocupat în ordine de echipele: 1. Taxi Cornișa, 2. Portugalia și 3. Toponik Reghin.
Premii speciale au fost cucerite de Alexandru Turc (Taxi Cornișa) – titlul de cel mai bun portar, Paul Aldea (Portugalia) – titlul de cel mai bun fundaș, Ovidiu Covaviu (Toponik Reghin) – titlul de cel mai bun mijlocaș, Iosif Ștefan (Taxi Cornișa) – titlul de golgheter și Adrian Stoica (Taxi Cornișa) – MVP-ul turneului.
Aceasta reprezintă prima competiție oficială licențiată de Asociația Județeană de Minifotbal Mureș, marcând un început promițător pentru promovarea minifotbalului și pentru implicarea comunității.
(Sursa foto: Răzvan Chirteș)
Sorin Crăciun

