Folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli şi care străbate drumurile ţării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi recunoscut, declinându-şi identitatea doar în final, când pune capăt unor nedreptăţi sau unor nereguli (sociale, administrative, comerciale etc.).

Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin a adunat în volumul „Legende, tradiţii şi amintiri istorice adunate din Oltenia şi Muscel” din 1910 câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza:

  • „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla aşa ca noi şi, de multe ori, ca să prinză pe mulţi slujbaşi cu ocaua mică, îşi schimba faţa şi hainele, să nu-l cunoască nimeni”;
  • „Tot Cuza-Vodă a unit ţărişoarele noastre, pe Valahia cu Ţara Moldovenească, de a făcut ţara noastră straşnic de mare şi puternică, cum e azi. Straşnic domn a mai fost Cuza-Vodă”;
  • „El a făcut şcoalele, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece baniţe de porumb în tot anul şi, când să-şi ia şi el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei baniţe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat şoarecii, şi porumbul era mâncat de cioclii satului”;
  • „Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir şi să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum”.
    Arhivele MAE îl prezintă şi pe Moş Ion Roată, un personaj strâns legat de Alexandru Ioan Cuza în amintirea populară.
    „În perioada Unirii, Roată nu era “moş”, ci un om în floarea vârstei, un adevărat plăieş robust abia trecut de 50 de ani (…) născut la 1806, într-un sătuc din vechiul judeţ Putna: moş Ion Roată”, adaugă sursa citată.
    În folclor există numeroase episoade în care figura lui moş Ion Roată este legată de cea a lui Cuza-Vodă. Însă popularitatea sa a fost definitiv consacrată de povestirea lui Ion Creangă, „Moş Ion Roată şi Unirea”, tipărită pentru prima oară cu subtitlul de „anecdotă” în „Albumul macedo-român”, Bucureşti, 1880 şi retipărită în „Convorbiri literare”, nr. 11, 1 februarie 1885.

Sursa foto: wikipedia

Ileana Sandu