Despre Saschiz vorbesc toate ale lui şi numai ale lui. Gemul de rubarbăr, mierea de brad ori de mentă, sau pâinea cu coajă bătută sunt prilej de întrebare dacă Regele Charles o fi atras mai degrabă una sau alta dintre bunătăţuri. Prea vine aici aproape în fiecare vară, ca să nu-şi fi făcut gustul mai mult pentru una, decât pentru alta şi prea vorbeşte frumos despre Saschiz, în întregul său plin de istorie şi învăţat de prezent.
Saschizul, cu satul, cu biserica fortificată evanghelică şi cu turnul său sunt în patrimoniul mondial UNESCO şi nu ai cum să îi faci faţă fiorului care te încearcă, acolo fiind şi mai ales în faţa Turnului, unul dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Transilvania. Asemănător celuilalt cu Ceas din Sighişoara, Turnul a fost încercat de vremuri grele, fiind zguduit de cutremure şi mai devreme ars de foc, ce i-a topit clopotele.
De la Turn, dacă te urci pe deal, vezi Cetatea ţărănească, unde oamenii se apărau şi se refugiau, făcută magnet de pilde şi legende. Despre ea se spune că era gazdă a unor uriaşi, ce i-au luat în şurţele lor pe mai mulţi săteni gălăgioşi, ca să le fie învăţătură de minte şi să le povestească celorlalţi ce pot păţi, dacă nu le respectă pofta de linişte. Tot vorbele din bătrâni povestesc despre o fântănă adâncă de zeci mulţi de metri, din fundul căreia ar fi pornit un tunel ce cobora până jos, în sat.
În cuprinderea Saschizului este şi Cloaşterul, cu ansamblul său fortificat al Bisericii evanghelice-luterane, despre care specialiştii spun că este printre cele mai omogene din Transilvania. Puţine se ştiu de Saschiz şi despre Castelul Haller din Mihai Viteazu, rămas în ruine triste. Dar Saschizul şi toate ale lui te îmbie la revenire. Asta, dacă nu cumva nimereşti să bei apă de la izvorul despre care se spune că, de ajungi să sorbi din el, nu mai pleci din Saschiz.
Aşa cum a făcut şi o vieţuitoare cu chip de plantă, botezată rubarbăr şi lipită parcă de Saschiz, precum marca de scrisoare. Rubarbărul a trecut prin Asia şi America de Nord, în Siberia şi China, dar la Saschiz parcă are chip, culoare şi mireasmă de vremuri pe care ni le-am dori revenite.
Istoria rubarbărului la Saschiz e veche şi nouă deopotrivă, trecând pe mese de oameni aleşi, în chip de gem, de acreală pentru ciorbă, sau chiar de îngheţată cu iaurt.
Noi l-am găsit şi în felul în care gustul I se simte deplin, numai bun de pus lângă o carne de porc sau de vită. Am adus vorbă, fără doar şi poate, de un
SOS DE RUBARBĂR
Ingrediente:
- 5 peţioli de rubarbăr;
- ½ de pahar de zahăr;
- ½ de ceapă;
- 1 căţel de usturoi;
- 2 linguri de ulei;
- sare;
- piper.
Îi dăm la rubarbărul tăiat felii mai groase o baie de apă şi îl punem într-un foc domol, până se face o zdrobeală vârtoasă. Călim ceapa şi usturoiul în două linguri de ulei, punem rubarbărul fiert şi nestrecurat, după care zahărul şi lăsăm la caramelizat. Singur, sau cu sos de rozincine, pe care tot în Saschiz îl găsişi pe cel mai bun face, din orice friptură, desfătare şi sărbătoare.
În fiecare număr de vineri, în Cuvântul liber, puteţi degusta din bunătăşile mureşenilor, iar detalii despre proiectul E14 SAGA COMMUNICATION BOUTIQUE găsiţi pe www.istoriecugust.ro, unde puteţi comanda şi cartea, care în două zile ajunge la dumneavoastră