Se spune că, la începuturile lumii, câinii şi lupii umblau împreună. Când diavolul a vrut să-i aţâţe împotriva lui Dumnezeu, câinii nu ar fi acceptat. De atunci câinii au rămas fiinţele lui Dumnezeu, iar lupii ai Necuratului.
Sânpetrul lupilor este o sărbătoare care se ţine pentru ca lupul să nu facă pagube în gospodării, iar oamenii să fie feriţi de boli şi arsuri. Legenda spune că, în această zi, lupii se strâng în haite la urlători (loc de trecere al lupilor), unde încep să cânte, invocându-şi divinitatea, Sânpetrul lupilor (sau Sânpetrul de iarnă), să vină pentru a le împărţi prada ce li se cuvine pentru un an de zile. Sânpetrul soseşte a miezul nopţii, pe un cal alb, şi împarte fiecărui lup câte-o oaie, un miel sau o căprioară, lupii urmând să nu se atingă decât de darul primit. Se zice că un om curios din fire s-ar fi dus în pădure, odată, să vadă şi el cum se adună lupii. La sfârşitul adunării, a venit şi un lup şchiop, rugându-l pe Sânpetru să-i dea şi lui ceva. Cum nu mai rămăsese nimic, Sânpetru i l-a dat pe omul din copac. De atunci, oamenii nu mai au curajul să iasă la pădure în noaptea de Sânpetrul lupilor. Această sărbătoare este considerată miezul iernii, momentul în care începe să se înmoaie gerul şi se fac pregătirile pentru muncile de primăvară. De Sânpetrul lupilor nu se toarce, nu se coase, nu se pieptănă, nu se împrumută şi nu se dă din casă. Femeile nu lucrează lână, ca să nu le mănânce lupii oile. Nu se găteşte carne, dar se mănâncă plăcinte. Cine nu mănâncă plăcinte în această zi, se rătăceşte în călătorii.
În această zi oamenii se feresc să-i pronunţe numele lupului pentru a nu invoca animalul. Nu se scoate gunoiul sau cenuşa din casă pentru ca lupii să nu se înmulţească. (sursa – az,.gov.ro; foto – ele.ro)

Ileana Sandu