Reîncepem evenimentele cu 2 reprezentaţii care vorbesc deschis despre problemele cu care ne confruntăm ca adolescenţi şi al căror ecou rămâne, uneori, cu noi, mult după această perioadă.

Prin adaptarea textelor „Pisica Verde” şi „Nişte Zile Ciudate”, de Elise Wilk, parcurgem planurile acestor texte care sunt multiple – evadarea din viaţa reală într-una imaginară, probleme în familie, bullying-ul pe reţele, prima iubire, relaţiile dintre adolescenţi, anxietatea şi depresia.

Textul e gândit ca un puzzle care se compune pas cu pas, personajele alunecă între comunicarea directă şi monoloage, încercând să creeze o conexiune între lumile lor.

Sensibilitatea acestor adolescenţi, problemele lor, întrebările, răspunsurile, tăcerile, acţiunile sau alegerile lor se relevă pas cu pas şi ne permit să intrăm în lumea în care ei există zi de zi.

Spectacol bilingv, cu supratitrare.

15 lei – elevi; 30 lei – adulţi.

Adresa: Incubator 13, str. Avram Iancu

Data: sâmbătă, 18 şi duminică 19 ianuarie