Ajuns la cea de-a IV a ediție, concursul „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”își propune marcarea Zilei Culturii Naționale 15 Ianuarie 2025, cu scopul de a promova în rândul elevilor și tinerilor cultura românească, valorile și elementele care alcătuiesc patrimoniul cultural național, cu accent pe conștientizarea importanței pe care o prezintă opera celui mai mare poet român al tuturor timpurilor.

Concursul este organizat cu binecuvântarea Înaltpraesfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Ala Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză – Structura de tineret pentru județul Mureș coordonat de pr. Silviu Jimborean, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș și a prof. carmen Nicoară, responsabil implementare.

Concursul se adresează preșcolarilor, grupa mare și școlarilor de la ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal, care provin de la unitățile școlare de pe raza județului Mureș. Participanții, sub coordonarea unui cadru didactic sau a preotului paroh, vor realiza lucrări care să se încadreze în secțiunile Concursului.

Lucrările realizate vor fi transmise (în format 𝐩𝐝𝐟, 𝐣𝐩𝐞𝐠, 𝐚𝐮𝐝𝐢𝐨-𝐯𝐢𝐝𝐞𝐨, după caz) în perioada 𝟐𝟐 Dec𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒 – 𝟏𝟔 𝐈𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, ora 𝟎𝟎:𝟎𝟎, la următoarea adresă de e-mail: 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐳𝐧𝐦𝐞@𝐠𝐦𝐚𝐢𝐥.𝐜𝐨𝐦, inserând la subiect 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬 𝐙𝐍𝐌𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟒, iar în caseta de text se vor completa următoarele informații: numele și prenumele participantului, școala și clasa, numele cadrului didactic coordonator, parohia de proveniență și numele preotului paroh, (dacă este cazul), secțiunea din cadrul concursului și titlul lucrării, alături de 𝐅𝐢𝐬̦𝐚 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 – 𝐀𝐧𝐞𝐱𝐚 𝟐.

𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬

𝐈. 𝐄𝐬𝐞𝐮: participanții vor redacta un eseu, la alegere, în care vor aborda teme ce vizează opera favorită din scrierile lui Mihai Eminescu, importanța marelui poet național pentru spațiul cultural românesc, Eminescu și rugăciunea/ biserica, credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu, etc.

𝐈𝐈. 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 – 𝐫𝐞𝐜𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞: participanții vor realiza un material audio-video (max. 5 minute) în care recită o poezie/ un fragment din opera lui Eminescu sau dedicată lui Eminescu. Notă: materialul poate avea, fără a fi obligatoriu, fundal sonor, colaj de imagini reprezentative, etc., cu condiția ca acestea să nu afecteze claritatea interpretării.

𝐈𝐈𝐈. 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚𝐥𝐚̆: participanții vor realiza un material audio-video (max. 5 minute) în care interpretează versurile unei poezii/ un fragment din opera lui Eminescu sau dedicată lui Eminescu. Notă: materialul poate avea, fără a fi obligatoriu, fundal sonor, colaj de imagini reprezentative, etc., cu condiția ca acestea să nu afecteze claritatea interpretării.

𝐈𝐕. 𝐃𝐞𝐬𝐞𝐧: participanții vor desena scene reprezentative din viața și/ sau opera lui M. Eminescu, etc.

Evaluarea lucrărilor înscrise în cadrul concursului se va realiza de către comisii de specialitate, pe următoarele categorii: creație literară-eseu, interpretare și cultural –artistică. Fiecare comisie de evaluare, va stabili un punctaj de evaluare, operaționalizat pe următoarele categorii: nivelul de învățământ preșcolar – grupa mare, nivelul de învățământ primar, nivelul de învățământ gimnazial, nivelul de învățământ liceal.

Fiecărui participant i se va comunica rezultatul la adresa de e-mail de pe care s-a înscris în concurs și/ sau prin publicarea listelor cu rezultatele evaluării pe această pagină.

Premierea participanților va avea loc duminică, 26 ianuarie 2025, de la ora 16.00, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului ”din cartierul Unirii.

Cele mai deosebite lucrări vior fi recompensate cu premii surpriză. Se vor acorda Marele Premiu, Premiul I, II și III pentru fiecare secțiune în parte, iar restul lucrărilor care s-au calificat în etapa a Iia vor obține Mențiune.

Toți participanții, elevi, coordonatori – cadre didactice/ preoți, înscriși în cadrul concursului vor primi diplome de participare.

sursa foto Depositphotos