A fost numit cel mai ciudat transfer al anului 2024. Pare aproape imposibil ca un sportiv să fie capabil să concureze la cel mai înalt nivel în motociclism, pentru ca la final de carieră să semneze un contract cu o echipă de ciclism din World Tour. A făcut-o însă Aleix Espargaro.
Această performanţă este mai degrabă desprinsă din motorsportul interbelic, atunci când bărbaţii epocii puteau fi piloţi de Grand Prix, pe două sau pe patru roţi, atleţi dar şi ciclişti desăvârşiţi.
Revenind la MotoGP, numele lui Aleix Espargaro este legat de Aprilia Racing, alături de care aleargă din 2017. Catalanul în vârstă de 35 de ani a reuşit trei victorii în 2022, cel mai bun sezon al său clasându-se pe locul patru în clasamentul general.
Nici sezonul 2024 nu a fost unul tocmai anost pentru Esapargaro, sportivul luându-şi adio de la MotoGP cu un loc 11 în clasamentul general. Ce urmează? Desigur, la acest nivel există suficiente opţiuni comode şi bănoase de carieră, dar se pare că Aleix Espargaro a avut alte idei. Mai exact, catalanul s-a orientat către profesionism tocmai în sportul care glorifică suferinţa: ciclismul de şosea.
Espargaro a semnat un contract cu Lidl-Trek, primind un loc în echipa dezvoltare. Nu este încă clar ce rol va îndeplini catalanul, speculându-se că va fi trimis mai întâi la curse de gravel, pentru ca apoi să ajungă să concureze în tururi mai mici, precum Turul Burgosului.
„Câştigătorul a trei Mare Premii va servi ca ambasador Lidl-Trek, alăturându-se echipei la unele dintre cele mai prestigioase evenimente din calendar şi promovând în acelaşi timp ciclismul pentru un public larg.” se arată într-un comunicat al Lidl-Trek.
Performanţa este una absolut remarcabilă, oricum ai privi-o. Espargaro spune că s-a antrenat toată viaţa sa pe bicicletă, pentru condiţie fizică. Apoi încă de acum cinci ani el şi-a fixat obiectivul ca la retragerea din MotoGP să devină… ciclist profesionist. Iată că visul i s-a îndeplinit! Cum a fost posibil?
Am investigat puţin acest aspect, curiozitatea fiind şi una personală, pentru că am avut ocazia să trăiesc, ca amator, desigur, atât fiorii curselor moto cât şi ai celor de ciclism. În urmă cu nişte buni eram fascinat de vorbele lui Gustav „Robike” Mircea, care este campion naţional de motocross la amatori dar şi câştigător a nenumărate competiţii de mountain bike. „După o cursă moto creierul tău vrea să ia o pauză, iar după una de MTB, fizic eşti cam terminat”, au fost, aproximativ, cuvintele lui Robike, un om cunoscut pentru dedicarea faţă de sportului pe două roţi şi nu numai.
„Când puteam susţine o medie de 30 km/h era sărbătoare”, declara Espargaro într-un interviu pentru Gobik, sponsorul său pe partea de echipament. Mai întâi, catalanul a fost atras de spiritul ciclismului, dezvoltând o fascinaţie pentru figura lui Marco Pantani. Apoi, o accidentare la spate l-a împins să aleagă bicicleta în locul alergării pentru antrenamente dar şi relaxare. A urmat o amiciţie cu însuşi Joaquim „Purito” Rodriquez, care se întâmpla să locuiască prin apropiere.
De menţionat că Espargaro s-a documentat „in extenso” despre Marco Pantani, ba a discutat chiar şi cu mama ciclistului italian. În 2018, la Misano, Espargaro a purtat o cască KYT cu un design special, ca tribut adus căţărătorului italian. Aceasta nu este singura, pilotul alegând un logo „Il Pirata”, galben-fluorescent pentru casca sa de motocross. Astăzi, această cască se află în muzeul Marco Pantani, la fel cum o bicicletă Bianchi din ultimul Tur al Franţei alergat de „Il Pirata” este acasă la Espargaro!
Totuşi, de la o pasiune pentru ciclism şi o fascinaţie pentru figura lui Marco Pantani la a fi admis în echipa Lidl-Trek, calea este extrem de lungă. Doar să te gândeşti la aşa ceva frizează, pentru un ciclist de rând, absurdul. Ce putem face mai departe este să ne uităm atunci la datele fizice ale lui Aleix: 1.80 m şi 65 de kilograme! Da, acestea sunt „măsurători” de ciclist profesionist, dar pentru asta Espargaro declara că „mi-a fost foame în fiecare zi, pentru cinci ani”!
Şi mai interesant, descoperim că greutatea proprie este o obsesie (şi) pentru piloţii din MotoGP, întregul „pluton” de raceri fiind astăzi croit în jurul acestor date. Atrage atenţia Brad Binder cu ale sale 60 de kilograme, dar şi declaraţia lui Maverick Vinales, după ce ajunsese la 64 de kilograme de la 68: „Am făcut-o pentru a reduce uzura cauciucului”! Ce ar mai fi de adăugat?
Să îl încadrăm atunci pe Espargaro, atât ca mental cât mai ales ca fizic în categoria căţărătorilor. Nici mai mult şi nici mai puţin decât oamenii care suferă cel mai mult, în sportul în care se suferă cel mai mult! Iar aici, catalanul are la dispoziţie terenul de antrenament ideal: Andorra.
Catalanul a vorbit deschis despre antrenamentul său în interviul pentru Gobik. Aflăm astfel de săptămâni de câte 20 de ore de antrenament, blocuri de trei zile de căţărări în Andorra şi tura standard de 4 ore şi 3.000 de metri diferenţă de nivel. Cât despre legătura dintre pilotajul pe circuit şi ciclism, Esapargaro spune că antrenamentul pe bicicletă îţi oferă „o luciditate în momentele dificile, pe care nu o poţi atinge decât după ce ţi-ai împins corpul la limită”.
/
Nu am putea încheia acest material fără a face referire la ce s-a întâmplat pe circuitul Motorpark România, pe 26 iulie, 2015. Grand Prix pe 2 Roţi a fost numele concursului de tip criterium, desfăşurat pe acest circuit, în aceeaşi zi cu un concurs de motociclism viteză. În mod inedit, a existat şi un clasament comun pentru cele două discipline, iar premiul de excelenţă oferit câştigătorilor celor două probe rămâne, cel mai probabil, cel mai mare din istoria competiţiilor pe două roţi din România, motorizate sau nu: 4.000 de euro. Cine să îl revendice însă? Nimeni! Chiar există cineva în stare să faca asta? Să se fi bazat organizatorii şi pe acest „mic detaliu”?
Ce contrast cu obişnuitul baton proteic sau bidon de plastic regăsit în „fondul” de premiere al multor curse de ciclism sau cu mingea de fotbal recent oferită la Gala Campionilor Federaţiei Române de Motociclism!
Păcat doar că nimeni nu a putut revendica acest premiu. Ionuţ Mistode a câştigat întrecerea pe două roţi motorizate, iar Eduard Grosu şi-a revendicat victoria în întrecerea de ciclism. Dacă trecem puţin în domeniul fantasticului, cu tot respectul şi aprecierea pentru faptele lui Mistode în motorsportul românesc, credem că Espargaro, ar fi fost un adversar prea experimentat. Dar, l-ar bate Espargaro de acum şi pe un Eduard Grosu din 2015? Destul de greu de spus. Am asista la un duel între un căţărător şi un sprinter, cu experienţă şi victorii în curse tip criterium. Să rămână atunci „premiul de la Adâncata” o utopie?
foto: Gobik, Aprilia, Lidl-Trek, Paddock GP
Explicatie foto: „Un ciclist puternic, pasionat, care aduce şi o perspectivă diferită echipei. El îi poate ajuta pe sportivii noştri mai tineri să înţeleagă şi să facă faţă presiunilor care vin odată cu competiţia de cel mai înalt nivel.” – Luca Guercilina, general manager
Marc Sandu