De la Bobotează (Ajunul Crăciunului pe stil vechi), 6 ianuarie şi până la intrarea în Postul Mare al Paştilor, în popor se numeşte această perioadă Câşlegi. E timpul dezlegărilor la cele lumeşti, se pornesc şezătorile, clăcile la tors sau ţesut şi a nunţilor. Acum este momentul în care atmosfera se animă după o perioadă latentă, în care s-a sărbătorit, frigul şi gerul dau aspreală omului ca el să înceapă un nou ciclu existenţial.
Boboteaza şi Sfântul Ion încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, menite să îngroape vechiul an şi să dea viaţă celui nou. Trebuie să se ştie faptul că bătrânii satului respectau aceste zile, dar mai adăugăm faptul că şi calendarul vechi cunoscut drept calendarul iulian, acela cu 13 zile diferenţă era un reper important.
Astfel, ziua de Bobotează era ţinută mai aparte şi pentru că acum era Ajunul Crăciunului, ăl vechi, mâine mai era în conştiinţa lor şi Crăciunul pe stil vechi, 19 ianuarie era Boboteaza ai veche şi dacă la Bobotează nu era ger, de multe ori, pe stil vechi, Boboteaza venea cu mult aşteptatul frig, iar bătrânii spuneau: no vezi, înseamnă că alea sunt sărbătorile adevărate, întrucât manifestarea lor era mai apropiată de ceea ce ştiau ei din vechime.
De la Crăciun, soarele începea să stea mai mult şi mai sus pe cer, după cele trei zile între 22 decembrie – solstiţiu de iarnă şi 25 decembrie, când soarele pare a sta la acelaşi nivel pe bolta cerească. Ziua începea să crească, iar la Boboteaza ai veche se vedea diferenţa. Se spune că de la Crăciun până la Boboteaza ai veche, ziua creşte în fiecare zi cu timpul necesar unui cocoş să sară un gard. Ne referim aici efectiv la timpul cu lumină naturală a unei zile.
Lumina începe să biruie întunericul.
Mihai Teodor Naşca