Menirea unei retrospective jurnalistice a știrilor publicate de un ziar pe parcursul unui an este de a oferi o analiză cuprinzătoare și reflexivă asupra evenimentelor importante și a tendințelor de știri ale anului respectiv. Un coleg de presă numea, cu ceva ani în urmă, în prezentarea unei antologii de articole reunite într-un volum, că ştirile de presă reprezintă o istorie trăită şi cred că aceasta este o definiţie bună şi în cazul unei astfel de retrospective. La final de an, am decis să culegem, pentru fiecare lună din 2024, câteva ştiri publicate pe parcursul acestui an de cotidianul Cuvântul liber pentru a reflecta, în viziunea noastră, istoria trăită în acest an. Scopul acestui demers este de a vă adresa o invitaţie, dumneavoastră, cititorilor, de a trage concluzii asupra a ceea ce s-a întâmplat relevant în oraşul şi judeţul nostru în cursul anului curent.
IANUARIE
Anchetă în Reghin și Târgu Mureș: O femeie de 77 de ani, internată cu gripă, s-a ales cu umerii fracturați
Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă” în cazul femeii de 77 de ani din Suseni care ar fi suferit fracturi la ambele brațe în timp ce era internată în spital. Poliția a transmis că în 30 decembrie 2023, Poliția municipiului Reghin a fost sesizată de către o femeie de 53 de ani, cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 77 de ani, din comuna Suseni, ar fi fost internată la o unitate medicală din Reghin, ulterior suferind fracturi la ambele brațe în împrejurări necunoscute. Conform sesizării, pacienta ar fi fost internată în unitatea spitalicească la data de 21 decembrie 2023, iar ulterior, în urma unei radiografii, s-ar fi stabilit că ambele brațe i-ar fi fracturate. Toate instituţiile au deschis anchete în acest dosar.
Fermierii mureșeni fierb: “De acum încolo se aprinde tot mai tare fitilul! Vor fi tot mai multe demonstrații, și e bine!”
Pe 15 ianuarie, la ora 10.00, la sediul Asociației Crescătorilor de Taurine din Târgu Mureș, a avut loc o ședință, un fel de Comitet de Urgență la care au participat aproximativ 15 fermieri mureșeni, atât din sectorul zootehnic cât și din cel vegetal. Ședința a fost convocată în vederea organizării protestelor din județul Mureș. De la aceeași oră era programat să înceapă un protest în fața Instituției Prefectului din Piața Victoriei din Târgu Mureș. Protestul ar fi trebuit să se desfășoare între orele 10.00 și 14.00, însă fermierii au refuzat să mai participe la el pentru că le-a fost interzis accesul cu tractoare și camioane. Și s-au delimitat de cei câțiva care totuși au participat.
Principalele revendicări ale fermierilor mureșeni, asupra cărora toți cei prezenți au căzut de acord, sunt legate de stoparea tranzitului cerealelor ucrainene pe teritoriul României, având în vedere faptul că acestea nu doar tranzitează, ci o bună parte rămân în țara noastră, și accesul la motorină pentru agricultură fără accize. Pe lângă acestea mai există o serie de revendicări legate du susținerea financiară a sectorului zootehnic sau a celui vegetal.
FEBRUARIE
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, un nou mandat de rector al UMFST Târgu Mureș pentru perioada 2024-2029
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a obținut al patrulea mandat de rector printr-un concurs desfășurat miercuri, 31 ianuarie.
Potrivit anunțului comisiei de concurs, aceasta a decis cu 12 voturi pentru, zero împotrivă și zero abțineri ca prof. univ. dr. Leonard Azamfirei să fie rector pentru mandatul 2024-2029.
Decizie definitivă a instanței de judecată: HCL Târgu Mureș de înființare a Liceului Romano-Catolic este nelegală
Hotărârea Consiliului Local Târgu Mureș din anul 2022 privind reorganizarea Liceului Teoretic “Bolyai Farkas” din Târgu Mureș și înființarea Liceului Romano-Catolic este nelegală și rămâne anulată.
Curtea de Apel Târgu Mureș a transmis Instituției Prefectului – Județul Mureș Decizia nr. 31/R/17.01.2024, în urma căreia Sentința nr. 357/29.05.2023 a Tribunalului Mureș de anulare a Hotărârii Consiliului Local nr. 303/25.08.2022 rămâne definitivă.
MARTIE
Anchetă în cazul cornului mucegăit. Făcătură sau neglijență?
După ce primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat, luni, că a sesizat conducerea Consiliului Județean Mureș cu privire la faptul că într-o școală din Târgu Mureș ar fi fost livrate cornuri mucegăite, președintele Consiliului Județean Mureș, autoritatea care a organizat licitația pentru aceste produse a dispus o anchetă.
Mai multe cadre didactice ne-au declarat, sub protecția anonimatului, că nu cred că vreun angajat al vreunei școli din Târgu Mureș ar fi distribuit cornuri mucegăite copiilor și că în momentul în care ar fi văzut așa ceva ar fi sesizat furnizorul și autoritățile. Aceleași surse susțin că, mai degrabă, ar putea fi vorba despre o încercare de a provoca un scandal cu un “corn pus la mucegăit” mai ales că ne aflăm în plină campanie electorală.
Târgumureșeanca Crenguța Leaua, fiica fostului rector Vasile BOLOȘ, a condus echipa de avocați care a câștigat pentru România procesul din dosarul “Roșia Montană”
Vestea că România a câștigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul “Roșia Montană” ne-a bucurat enorm, pe toți, deopotrivă. În primul rând ne-a bucurat faptul că bugetul țării nu va fi sărăcit de cei peste 6 miliarde de dolari. Noi, cei din județul Mureș, avem însă un motiv de bucurie și de mândrie în plus datorită faptului că cea care a condus echipa de avocați români este târgumureșeanca Crenguța Leaua, nimeni alta decât fiica prof. univ. em. dr. ing. Vasile BOLOȘ, fostul rector al Universității “Petru Maior” din Târgu Mureș (universitate care a fuzionat cu UMF și a devenit UMFST “George Emil Palade”).
APRILIE
Astăzi, la “Cocoșul de Aur” COSMIN POP ÎȘI LANSEAZĂ CANDIDATURA LA FUNCȚIA DE PRIMAR AL MUNICIPIULUI TÂRGU MUREȘ
Astăzi, 9 aprilie, de la ora 19.00, la “Cocoșul de Aur”, are loc lansarea candidaturii la funcția de primar al Municipiului Târgu Mureș a omului de afaceri Cosmin Pop. În cadrul evenimentului va fi prezentat Proiectul – Program de Administrare și Dezvoltare, intitulat “Târgu Mureș, la viitor”. Acesta va putea fi citit pe pagina de internet a candidatului, www.cosminpop.ro, care va fi lansată tot în această seară.
Candelabru impresionant de 3,7 metri diametru și coroană regală, realizat în Rusia, la Catedrala Mică din Târgu Mureș
Biserica ortodoxă “Buna Vestire” din Târgu Mureș, Catedrala Mică cum este cunoscută târgumureșenilor, a fost înzestrată cu un policandru (candelabru) impresionant de 3,7 metri diametru și împodobit cu o coroană regală. Acesta a fost realizat în Rusia, în orașul Iaroslavl și a fost achiziționat din donațiile credincioșilor strânse timp de două luni. Părintele paroh Călin Șipoș, cel care s-a îngrijit ca acest proiect să fie îndeplinit, spune că în această biserică nu putea fi montat orice fel de candelabru, ci era nevoie de o operă de artă așa cum este și biserica în sine.
MAI
Sărbătoare mare în Târgu Mureș: Se sfințește Catedrala Mică
Duminică, 12 mai, în Duminica Tomii, va avea loc slujba de sfințire a Bisericii ortodoxe “Buna Vestire” din Târgu Mureș – Catedrala Mică cum este ea cunoscută de târgumureșeni. Slujba va fi oficiată de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei, P.S. Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei și Harghitei.
După 158 de ani, Cufărul lui Mihai Eminescu se întoarce la Biserica de lemn din Târgu Mureș.
Marți, 21 mai, de la ora 17.00, la Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Târgu Mureș, strada Mitropolit Andrei Șaguna nr. 13 – Biserica de lemn, cum o cunoaștem cu toții, va avea loc un eveniment unic: va fi expus cufărul marelui poet național Mihai Eminescu. Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei și în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român Târgu Mureș. Parohul Bisericii Sfântul Arhanghel Mihail, preotul Daniel Bexa, ne-a declarat că în cadrul evenimentului va avea loc slujba de Te Deum , urmată de o serie de alocuțiuni susținute de profesori de limba română, oameni de cultură, precum și două momente artistice. Cufărul se află în proprietatea omului de afaceri târgumureşean Cosmin Pop
IUNIE
Centru de monitorizare și recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România, inaugurat la Târgu Mureș
Un centru de monitorizare și recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România, cum ar fi cardiologie sportivă și cardiooncologie, a fost inaugurat, miercuri, la Târgu Mureș. „Această recuperare nu este una care să preia recuperarea altor centre, ci este una altfel, în sensul că bolnavul cu infarct miocardic va putea să redevină un membru activ al familiei și al societății, ceea ce lipsește cetățeanului român (…). Ceea ce inaugurăm astăzi este cu totul altceva, evaluăm boala cardiovasculară, recomandăm, avem în arsenalul de diagnostic tot ce e mai nou în lume în momentul de față, redăm pacientul societății și îl rechemăm periodic pentru a vedea cum a evoluat”, a declarat coordonatorul centrului CardioClinic, doctorul Imre Benedek.
IRUM Reghin va reprezenta cu mândrie România la cel mai mare eveniment forestier din lume
Utilajele IRUM sunt pe drum spre Germania, pregătite de cel mai mare eveniment forestier din lume, anunță reprezentanții fabricii reghinene. KWF Tagung se desfășoară în perioada 19-22 iunie, în Schwartzenborn, unde România va fi prezentă cu utilajele TAF 690 S5 și TAF 690 S5 G – configurația cu clește produse în județul nostru, în Reghin.
IULIE
Inaugurarea oficială a Spitalului Oncologic Medex
Vineri, 12 iulie, a avut loc inaugurarea Spitalului Oncologic Medex din Sângeorgiu de Mureș, o investiție deosebit de importantă pentru județul nostru, dar și pentru întreaga regiune. La eveniment au participat sute de persoane: medici, personal medical, invitați din țară și din străinătate, cadre universitare, oficialități locale și guvernamentale. Amfitrionul evenimentului a fost Remus Aurel Bența, președintele Fundației pentru Spitalul Oncologic Târgu Mureș.
Spitalul se desfășoară pe o suprafață de peste 10.700 mp, are 5 niveluri operaționale, 52 de saloane cu 116 paturi de spitalizare, tehnologie de ultimă generație, 3 buncăre ce găzduiesc cele mai noi aparate de investigație oncologică și primul PET-CT (Tomografie prin Emisie de Pozitroni – Tomografie Computerizată) din județul Mureș. Construcția spitalului a început în martie 2022, iar lucrările au fost finalizate în decembrie 2023.
O zi istorică pentru patrimoniul cultural – Frontierele Imperiului Roman – Dacia, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, inclusiv Cetățuia Mică din comuna Ibănești
Sâmbătă, 27 iulie 2024, în cadrul Întâlnirii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost luată decizia de a înscrie situl “Frontierele Imperiului Roman – Dacia” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, informează reprezentanții Muzeului județean Mureș: “Situl Arheologic de la Călugăreni, parte integrantă a sitului Frontierele Imperiului Roman – Dacia, aduce onoare și recunoaștere Muzeului Județean Mureș. Vă mulțumim tuturor celor implicați în acest efort! Ne angajăm să protejăm și să promovăm acest monument de o importanță inestimabilă nu doar pentru noi, ci pentru întreaga umanitate”.
AUGUST
A fost finalizată recalcularea celor 120.000 de dosare de pensii din județul Mureș
Directorul Casei Județene de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe, a declarat pentru “Cuvântul Liber” că recalcularea celor 120.000 de dosare de pensii din județ a fost încheiată. “Am finalizat cu decizie toate cele 120.000 de dosare care au intrat la recalculare. Am generat decizii, adică am listat 93.000 de dosare, fiecare dintre ele fiind listat în trei exemplare. Până astăzi (ieri – n.r.) am transmis Poștei Române 83.000 de decizii, diferența de aproximativ 40.000 urmând să fie trimisă în aceste zile. Poșta urmează să transmită deciziile titularilor”, ne-a declarat Eugenia Neagoe.
Colegiul Național “Unirea”, în pragul evacuării: Fundația Statusul Romano-Catolic solicită eliberarea clădirii
Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania, în calitate de administrator al imobilelor în care își desfășoară activitatea Colegiul Național “Unirea” din Târgu Mureș, imobile aflate în proprietatea Parohiei Romano-Catolice Târgu Mureș, a trimis, în 12 august a.c., o adresă către Primăria Târgu Mureș prin care solicită eliberarea clădirii în vederea efectuării unor lucrări de consolidare și reabilitare, de urgență, la “subcorpul 1 din Corpul C1”. (Adresa a fost publicată prima dată de jurnalistul târgumureșean Adrian Giurgea pe agendademures.ro). Este vorba, de fapt, despre corpul principal de clădire în care își desfășoară activitatea Colegiul Național “Unirea”.
SEPTEMBRIE
Învățământul în limba română nu are loc în Corunca!
Consilierul local din Corunca, Daniel Cheșa, a trimis mai multe petiții Instituției Prefectului – județul Mureș și Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, referitoare la situația învățământului în limba română din localitate. Mai exact, acesta reclama refuzul primarului și al directorului Școlii Gimnaziale Corunca de a înființa structuri de predare în limba română. Ultimele petiții se referă la faptul că nu a fost identificat un spațiu în vederea înființării grupei de creșă în limba română. În cadrul ședințelor de consiliu local, Daniel Cheșa a solicitat să fie pus la dispoziție un spațiu adecvat pentru înființarea grupei de creșă în limba română.
Sighișoara: S-au descoperit ruinele Turnului Țesătorilor!
Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, a anunțat că s-au descoperit ruinele Turnului Țesătorilor din Cetatea Medievală.
“În timpul lucrărilor de reabilitare a tronsonului 12 din Zidul Cetății, proiect obținut cu fonduri europene, s-au descoperit ruinele Turnului Țesătorilor. Cu siguranță, această descoperire va fi pusă în valoare așa cum se cuvine, iar tronsonul continuă să fie reabilitat. Acesta a fost singurul Turn din Cetatea Sighișoarei care se mai putea descoperi” a scris primarul pe rețeaua socială. Despre acest Turn se știe că a fost ridicat în secolul al XV-lea, a avut o formă pentagonală, trei etaje și era una dintre cele două închisori militare ale orașului.
OCTOMBRIE: NOUL CUVÂNTUL LIBER
Hidrocentrala de la Răstolița a primit Acord de mediu. Este primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990
Hidrocentrala de la Răstolița, din județul Mureș, primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990, amplasat pe teritoriul administrativ al comunelor Răstolița, Lunca Bradului, Deda și Vătava, a primit, azi, Acord de mediu, de la Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, pentru „Scoaterea definitivă din fondul forestier și defrișare teren în vederea finalizării Amenajării Hidroenergetice Răstolița (A.H.E. Răstolița)”, la cererea SPEE Hidroelectrica S.A. Investiția, având o putere instalată de 35,2 MW și o capacitate de producție anuală de energie, de 58,14 GWh/ an, la un nivel minim energetic, a fost aprobată de Consiliul Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes național a Guvernului României și este în concordanță cu Strategia Energetică a României 2020-2030 cu perspectiva anului 2050, precum și cu Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC).
Fermierii din Mureș nu își vând animalele din cauza secetei. În sud, în schimb, e prăpăd
Doar pentru 1% din suprafața agricolă a județului Mureș au fost depuse cereri pentru despăgubirile aferente secetei din acest an. Mai precis, suprafața calamitată, conform proceselor-verbale, este de 3.945,29 ha, fiind depuse înștiințări de către 483 de fermieri mureșeni dintr-un total de peste 22.000. Putem spune că județul Mureș nu a fost grav afectat de secetă, așa cum s-au confruntat județe din sudul țării, unde crescătorii de animale au fost nevoiți să vândă efective semnificative pentru a supraviețui. Vicepreședintele național al Federației Crescătorilor de Bovine din România oferea exemplul unui crescător de vaci din Brăila, care deține o fermă cu 3.000 de capete, având cea mai bună genetică din Europa și care lucrează 10.000 de hectare. De trei ani, acesta nu a avut porumb. Este o provocare majoră să cumperi hrană pentru 3.000 de vaci.
NOIEMBRIE
Peste 4 miliarde de lei deficit în sănătatea mureşeană în ultimii patru ani
Statisticile oficiale arată că doar în 2022, deficitul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost estimat la aproximativ 2,5 miliarde de lei. Această situație financiară precară este rezultatul unor factori multipli, inclusiv subfinanțarea cronică a sistemului, gestionarea ineficientă a resurselor și creșterea rapidă a costurilor serviciilor medicale.
Nici în judeţul Mureş situaţia nu este roză, din contră chiar. Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mureş, Rodica Biro, a prezentat ieri în cadrul dezbaterii din Caravana Votez pentru Sănătate, sumele înregistrate ca deificit la nivelul judeţului Mureş, din 2019 şi până în 2023, inclusiv. Adunând aceste cifre, rotunjite, de altfel, reiese un deficit de peste 4 miliarde de lei.
Pr. Constantin Necula: „România şi-a pierdut cuvintele. Şi ne înglodăm în vorbe”
Preotul Constantin Necula a fost invitat la Târgu Mureş, la o conferinţă-dialog, eveniment înscris în acţiunile menite să marcheze Zilele Universităţii Dimitrie Cantemir. Recunoscut pentru atitudinea sa nonconformistă în promovarea credinţei, părintele Necula a purtat un dialog vibrant, lipsit de banalităţi şi de limbajul tehnic pe care-l întâlnim adesea în predicile clerului. Este un om în prezenţa căruia timpul pare suspendat, iar spiritualitatea, rugăciunea şi smerenia definesc existenţa. O spun cu certitudine, pentru că, deşi ştiam că e foarte ocupat şi şansele sunt mici pentru a-mi acorda un interviu, oarecum stingheră l-am întrebat. Şi, da, l-am cunoscut, spre slava lui Dumnezeu, pe acest om minunat, care dintru început, la auzul primelor lui cuvinte, m-am simţit Acasă.
DECEMBRIE
Primarul Târgu Mureşului, Soós Zoltán, sub control judiciar. El va putea merge la lucru
Luni, 9 decembrie, seară a apărut știrea conform căreia primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a fost reținut de procurorii DNA. La o oră de la apariția primei știri în spațiul online, a apărut și informația conform căreia, alături de edil, procurorii anticorupție ar fi reținut și un cunoscut om de afaceri din oraș, Petrică Sala, de la Valpet Astor. Până ieri, în jurul orei 10.00, nicio instituție nu confirmase oficial știrea. La fel ca și colegii noștri din presă, am avut doar confirmări din surse neoficiale. Atât Tribunalul Mureş, cât şi mai apoi Curtea de Apel, au respins cererile procurorilor de arestare preventivă.
Casa sculptorului, pictorului și prozatorului Ion Vlasiu din Bistra Mureșului, cumpărată de Consiliul Județean Mureș
Casa din Bistra Mureşului în care sculptorul, pictorul şi prozatorul Ion Vlasiu (1908-1997) a creat marile sale capodopere va fi achiziţionată de Consiliul Judeţean Mureş. În şedinţa de mâine, 17 decembrie, consilierii judeţeni vor aproba o hotărâre privind “achiziția în domeniul public al Județului Mureș a bunurilor mobile culturale și a imobilului situat în localitatea Bistra Mureșului nr. 82, comuna Deda – Casa/atelier Ion Vlasiu, județul Mureș”.
În urmă cu doi ani, într-un reportaj publicat de agenția de știri Agerpres se arăta că imobilul „este învăluită în uitare şi se degradează pe zi ce trece, deşi aceasta încă adăposteşte lucrurile şi manuscrisele originale ale artistului.”
Grupaj realizat de Sanda Viţelar