Ce linişte
în seara de Ajun!
Nici o creangă nu se clatină
în pădurea de brazi
Dorm vîntul şi păsările
Doar Luna mută încet
umbrele copacilor
ca piesele de şah…
Stau morţii în cimitir
câte doi pe-un loc sau trei –
ca la concurs!
Nici un zgomot
nici o mişcare
Până şi duhurile nopţii
au încremenit
Îngerii au aripi de cristal
luminate
Vitele rumegă ierbi
aromate
Oile visează miei albi
Câinii mârâie neliniştiţi
de nenimeni…

Iulian Dămăcuş