Într-o epocă în care medicina modernă abia făcea primii paşi, în această margine a Europei – unde administrarea eficientă a teritoriului şi a populaţiei a fost dintotdeauna o provocare – o epidemie de amploare căpăta proporţii de sfârşit de lume. Ciuma lui Caragea de pildă, venită de la sud de Dunăre, a rămas în memoria colectivă, generaţie după generaţie, până în zilele noastre. Primul lucru pe care îl ştim azi despre participarea noastră la al Doilea Război Balcanic – petrecut exact un veac mai târziu – este că miile de victime din rândul armatei române au fost răpuse de holeră, nu de inamic.
Practicile medicale şi politicile sanitare pe care autorităţile s-au văzut silite să le decidă, precum şi istoria aplicării lor, ne ajută să înţelegem mai bine drumul spre modernizare al Ţării Româneşti şi Moldovei, iar mai apoi al statului român, într-o epocă marcată de progresul ştiinţific.
Analizele din volumul de faţă, aparţinând unor specialişti în istoria socială, medicală şi culturală a spaţiului românesc, privesc lucrurile în contextul larg al politicilor externe ale principatelor dunărene şi ale României moderne, arătându-ne în ce fel dinamica regională a influenţat reacţiile politice şi sociale în faţa calamităţilor.
Ilustraţia de pe copertă: „Ciuma şi holera”, în Veselia, 27 aug. 1910 (detalii) (sursa – https://humanitas.ro/humanitas/carte/de-la-ciuma-lui-caragea-la-holera-balcanic)
