Săptămâna „Școala Altfel”, desfășurată la mai multe școli din județ, a fost un bun prilej de a prezenta rolul jandarmilor în societate. Prin urmare, în perioada 16-20 decembrie a.c. echipaje din cadrul  Grupării Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș au fost alături de aproximativ 150 de elevi din județul Mureș.

Jandarmii au fost prezenți în mijlocul elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale “Bernardy Gyorgy” din Târgu-Mureș și al Liceului Silvic din Gurghiu, județul Mureș.

Elevii au avut oportunitatea de a învăța despre rolul și atribuțiile Jandarmeriei. Au fost organizate ateliere de prezentare a tehnicii din dotare, iar colegii noștri au răspuns întrebărilor și le-au explicat elevilor cum să rămână în siguranță și să ceară ajutor atunci când au nevoie.

Partea cea mai atractivă a vizitelor a fost reprezentată de demonstrațiile de disciplină și intervenție ale colegilor noștri patrupezi, Paco și Sica, care le-au arătat cât sunt de pregătiți și ascultători.

Vă mulțumim pentru invitații și sperăm că, în urma acestor activități, copiii, cunoscând munca și misiunea jandarmilor, vor apela cu încredere la sprijinul nostru, iar cei mari vor alege o carieră militară!

Vă mulțumim pentru invitații și sperăm că, în urma acestor activități, copiii, cunoscând munca și misiunea jandarmilor, vor apela cu încredere la sprijinul nostru, iar cei mari vor alege o carieră militară! Compartimentul informare, relații publice și cu publicul