În ziua de 16 decembrie 1989, Timişoara dă tonul revoluţiei care avea să provoace căderea comunismului în România. Revolta se extinde în mai multe orașe din țară, proteste, demonstrații, lupte de stradă, arestări, culminând cu fuga lui Nicolae Ceaușescu, pe 22 decembrie și executarea lui 3 zile mai târziu, alături de soția sa Elena. În acele zile au murit mulți tineri, în mare parte studenți. Le suntem datori. Avem obligații față de ei, să nu pierdem libertatea obținută prin sacrificiul lor și, mai ales, să aflăm ADEVĂRUL despre ceea ce s-a întâmplat în 1989. Astăzi, după 35 de ani, vom rememora jertfa celor care au murit pentru ca țara noastră să aibă un viitor mai bun împreună cu conf. univ. dr. Mihaela Daciana Natea, director Centru de Excelență în securitate europeană și combaterea dezinformării, UMFST Târgu Mureș.
– Voi începe cu banala întrebare, a fost sau nu Revoluție în decembrie 89? Anii trec, oamenii mai uită, iar în absența dovezilor pentru cercetători, bine ascunse de magistrații militari, și sub asaltul vastei acțiuni de dezinformare, au ajuns ca nici oameni de bună-credință să nu mai știe ce să creadă. Inclusiv în rândurile anticomuniștilor s-a ajuns să se nege autenticitatea Revoluției și s-a uitat de rolul Securității în crimele de atunci. De ce a căzut regimul comunist în decembrie 1989 ?
-Revoluția din decembrie 1989 este fără îndoială un moment crucial, atât în istoria României, cât și în dinamica sistemului internațional. Fiind un eveniment atât de semnificativ, este dificil să reconstituim întreaga realitate, mai ales că, în termeni istorici, 30 de ani reprezintă un interval relativ scurt. Documentele sunt încă parțial desecretizate iar accesul la arhive rămâne limitat ceea ce face ca imaginea de ansamblu să fie incompletă. Pentru a înțelege căderea regimului comunist, este important să contextualizăm evenimentele din 1989. Atunci asistam la destrămarea regimurilor comuniste din Europa de Est, într-un val revoluționar declanșat de schimbările din politica internațională. Zidul Berlinului cădea, reunificând simbolic o lume divizată de ideologia Războiului Rece. Polii de putere internaționali se reașezau, iar lumea trecea de la un sistem bipolar la unul unipolar.
Astăzi, trăim un alt moment de tranziție, de la un sistem unipolar la unul multipolar, marcat de tensiuni geopolitice, conflicte armate și insecuritate crescândă, inclusiv în vecinătatea noastră. Așa cum căderea comunismului a deschis drumul României spre democrație, apartenență la Uniunea Europeană și NATO, tot așa tranziția actuală ar putea remodela viitorul țării.
Sacrificiul celor care au ieșit în stradă în decembrie 1989, riscându-și viața pentru schimbare, ne obligă să privim spre viitor cu responsabilitate. Într-o lume multipolară, ce rol dorim să aibă România? Ce ambiții ne propunem ca națiune? Și ce sacrificii suntem dispuși să facem pentru a ne împlini aceste idealuri?
Poate mai mult ca oricând, în loc să ne concentrăm pe ceea ce nu s-a realizat în urma Revoluției – deși este important să remediem aceste lipsuri – ar trebui să reflectăm asupra oportunităților pe care le avem astăzi. Suntem a șasea putere ca mărime în Uniunea Europeană, iar votul nostru contează egal cu cel al statelor care, în urmă cu un secol, decideau soarta României fără să ne consulte.
Acest privilegiu este rezultatul direct al sacrificiului suprem făcut de cei care au luptat pentru libertate în 1989. Să nu uităm niciodată că moștenirea lor ne-a oferit șansa de a influența propriul nostru destin, într-o lume interconectată.
– Aici Radio Europa Liberă… A fost presa internațională instrument de dezinformare și manipulare?
-„Aici Radio Europa Liberă…” – aceste cuvinte rămân simbolice pentru mulți dintre cei care au trăit vremurile de dinainte de 1989. Totuși, se pune întrebarea: a fost presa internațională un mijloc de dezinformare și manipulare în timpul Revoluției? Răspunsul este complex, dar cu siguranță manipularea informației a existat, așa cum se întâmplă în timpul războaielor sau al mișcărilor sociale majore.
Astăzi, termenii moderni pentru astfel de practici sunt „război informațional” sau „dezinformare”, însă mecanismele sunt aceleași: informații false sau distorsionate, răspândite fie intenționat, fie din ignoranță sau naivitate. Dosarul Revoluției redeschis de justiție a scos la iveală detalii despre mesajele eronate transmise prin televiziunea națională în acele zile. Ne amintim cu toții de rapoartele despre „teroriști” – unde au fost văzuți, unde se ascundeau și cum acționau – teroriști care, ulterior, nu au fost niciodată găsiți.
Aceste mesaje nu par să fi fost simple erori. Mai degrabă, ele aveau un scop clar: să inducă o stare generală de frică, nesiguranță și confuzie. Din punctul meu de vedere, ele au fost deliberate, parte a unei strategii mai ample, menite să controleze percepția publicului într-un moment de haos. Este însă sarcina justiției să determine cine a avut interesul să propage aceste mesaje și în ce scop.
Analizând modul în care presa internațională, în special cea din Statele Unite, a reflectat Revoluția Română, observ că informațiile prezentate au fost, în general, corecte. Acestea urmăreau firul evenimentelor care marcau căderea regimurilor comuniste din Europa de Est. Totuși, ceea ce atrage atenția este contrastul vizual și narativ al materialelor publicate.
Între paginile care prezentau reclame la produse de lux – inaccesibile românilor de atunci – apăreau imagini și relatări despre cea mai sângeroasă Revoluție din regiune (tancuri, persoane decedate, confuzie). Această juxtapunere între realitatea crudă a României și consumerismul occidental crea un contrast surprinzător. Pentru cei care citeau aceste articole în străinătate, evenimentele din România puteau părea desprinse dintr-o altă lume, departe de confortul lor cotidian.
–După 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, justiţia nu s-a pronunţat decât în parte asupra celor vinovaţi de măcelul care a marcat, în România, despărţirea de ”Epoca de Aur”. Ancheta a fost tărăgânată ani în şir, dosarul care vizează factorii de decizie politici şi militari de la acel moment fiind plimbat între parchete şi instanţe, fără nicio concluzie. Cum comentezi acest aspect?
-Acest eșec reprezintă o pată neagră pentru justiția românească. Este inadmisibil ca, la atâta timp de la acele momente care au schimbat destinul țării, să nu existe o soluționare clară a acestui caz. Din nefericire nu e singura situație.
Mai mult decât atât, să nu uităm că dosarul Revoluției a fost redeschis abia după ce mai multe cauze privind aceste evenimente au fost soluționate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această situație evidențiază încă o dată incapacitatea sistemului nostru judiciar de a oferi cetățenilor săi răspunsuri și dreptate în timp util.
Justiția nu doar că nu a făcut dreptate victimelor și familiilor lor, dar a perpetuat un sentiment de frustrare și neîncredere în instituțiile statului. Atât timp cât acest dosar rămâne nesoluționat, rana Revoluției din 1989 nu se va închide, iar datoria morală a României față de cei care s-au sacrificat pentru libertate rămâne neîndeplinită.
–Este suficient ca Revoluția din 1989 să ocupe doar două pagini în manualele de istorie?
-Cu siguranță nu este suficient. Istoria Revoluției din 1989, dar și contextul comunismului în România, merită mult mai mult atenție, mai ales in contextul actual: acțiunile revizioniste ale Rusiei în vecinătatea noastră. De fapt, această abordare limitată reflectă o problemă mai largă: tinerii nu primesc suficiente informații pentru a înțelege complexitatea evenimentelor care au marcat trecutul nostru recent necesare pentru a interpreta realitățile internaționale care îi afectează în prezent. Astfel pot deveni victime ale campaniilor de dezinformare.
Se spune că „istoria ne învață”, dar cum să învățăm dacă informațiile sunt sumare? De exemplu, subiecte precum Uniunea Europeană sau NATO, care sunt esențiale pentru înțelegerea poziției României în lume, sunt prezentate prea superficial în școli. Într-un studiu realizat în cadrul Centrului de excelență în securitate europeană pe care il coordonez, peste 80% dintre elevi (din 600 intervievați) au afirmat că nu primesc suficiente informații despre Uniunea Europeană în cadrul orelor de istorie sau educație civică. Cu toate acestea, se așteaptă ca, după absolvire, aceștia să înțeleagă perfect cum funcționează instituțiile europene și ce avantaje le oferă.
Aceeași problemă se aplică și Revoluției din 1989 și regimul comunist în general. Rusia utilizeaza în campaniile de dezinformare tactici similare cu cele utilizate în timpul Războiului Rece prin diverse mijloace care în mare erau incadrate în propagandă. Dacă tinerii nu înțeleg cum era utilizată informația atunci pentru a educa/reeduca populația, nu pot individualiza aceste acțiuni astăzi.
Totodată, este important de menționat că România a avut un Institut al Revoluției Române din Decembrie 1989, care teoretic ar fi trebuit să contribuie la studierea aprofundată a acestui moment istoric. Însă, din păcate, președintele acestuia era Ion Iliescu, persoană pusă sub acuzare în dosarul Revoluției. Mai mult, în colegiul național al institutului au fost incluse persoane vizate de-a lungul timpului de acuzații în legătură cu aceleași evenimente. O asemenea situație ridică întrebări serioase despre obiectivitatea și credibilitatea instituției.
-La primele ore ale dimineții zilei de 21 decembrie 1989, când încă Nicolae Ceaușescu se afla la putere în România, târgumureșenii s-au solidarizat cu Timișoara și au înfruntat dictatura comunistă. Astfel, Târgu-Mureș devenea al treilea oraș al României, după Timișoara și Lugoj, care s-a ridicat în Revoluția română din 1989. Care e libertatea câștigată după Revoluția din 1989 de care te bucuri cel mai mult?
-La vremea aceea eram doar un copil, dar am câteva amintiri clare din acea perioadă. Îmi amintesc cum stăteam alături de mama mea la cozi interminabile, așteptând să primim ulei sau zahăr. O imagine vie din copilăria mea este cea a mesei din alimentară, unde se turna ulei în sticle aduse de acasă și a rândului de oameni care părea să nu se mai termine.
Cea mai mare libertate câștigată după Revoluție, pentru mine, este libertatea de a nu mai trăi acele momente. Este libertatea de a alege ce vrei să faci, de a-ți exprima liber punctul de vedere. Pentru mine, libertatea a însemnat și oportunitatea de a mă forma profesional, atât în România, cât și în străinătate, putând să iau ce este mai bun din ambele sisteme. Este șansa de a concura la nivel internațional, pe baze meritocratice, fără a depinde de sistemele viciate din trecut și reminescențele lor de astăzi.
Această libertate nu este doar a mea, ci și a studenților mei, care astăzi au posibilitatea de a studia, de a călători și de a se exprima liber. Este libertatea câștigată cu prețul vieții de către cei care au ieșit în stradă în decembrie 1989. Cu toții avem o responsabilitate minimă, aceea de a nu uita, și o responsabilitate maximă, aceea de a acționa.
sursa foto Wikipedia
Amalia Vasilescu