În ziua de 8 decembrie 1920, la ora 14,30, când Senatul trebuia să-şi reia lucrările, a avut loc o explozie puternică, în urma căreia şi-au pierdut viaţa episcopul greco-catolic Demetriu Radu, ministrul Justiţiei Dimitrie Greceanu şi senatorul Spirea Gheorghiu. Printre demnitarii grav răniţi s-a aflat şi preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, episcopul ortodox Nifon Nicolescu, şi episcopul ortodox Roman Ciorogariu.
Explozia a avut loc înainte de reînceperea şedinţei şi a fost provocată de bomba artizanală amplasată în noaptea precedentă lângă scaunul tronului, în stânga şi sub roba baldachinului ce acoperea tronul. Bomba a fost alcătuită din două obuze germane modificate, brichete şi ceas. Amorsarea bombei a fost făcută la ora 5 dimineaţa, ea fiind programată să explodeze la ora 15. Efectul nu a fost cel scontat, întrucât numai unul dintre obuze a explodat. La ora programată a exploziei ar fi trebuit să ia cuvântul Octavian Goga, însă acesta fusese reţinut de un elector pe hol şi cedase locul său episcopului greco-catolic. Având în vedere că a fost vorba despre o bombă amplasată într-o sală de şedinţe putem considera că ţinta nu viza o singură persoană.
Opinia publică a fost şocată. A fost declarat doliu naţional. Autorităţile au intrat imediat în alertă. S-au făcute expertize privind cauzele exploziei şi maniera în care s-a intrat în sala Senatului. S-a constatat că anarhiştii au pătruns în sala Senatului pe intrarea principală, după chei fiind făcute copii. S-au făcut arestări în rândul simpatizanţilor comunişti. Toate indiciile au dus către Max Goldstein, comunist, originar din Bârlad. El a fost ajutat de Saul Osias, care a procurat materialele necesare, şi Leon Lichtblau, care l-a ajutat să o amplaseze.
După atentat, Max Goldstein a plecat din Bucureşti la Iaşi şi apoi a fugit la Odessa. El nu era la primul atentat împotriva unor oficialităţi române. Cu o lună înainte încercase să arunce în aer trenul în care se afla ministrul de interne, Constantin Argetoianu. Urmărit de autorităţi, a fost prins în toamna anului 1921, după ce trecuse frontiera, venind din Bulgaria. A fost judecat împreună cu alţi comunişti în procesul din Dealul Spirii şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, fiind întemniţat la Doftana. Acolo a murit în anul 1924. (sursa şi foto – Arhivele Naţionale ale României)