Prezenta carte, cu un titlu provocator: „Nobleţea unei identităţi”, scrisă cu talent şi dăruire de actorul Rudy Moca este, înainte de toate, o sclipire de benevolenţă pentru geniul uman. Nimic exagerat în această exprimare dacă ne raportăm la nivelul minim de percepţie şi înţelegere al contemporanilor noştri. În continuare voi aduce argumente pentru susţinerea aceastei afirmaţii, ca să pot limpezi şi atitudinea unor critici faţă de literatura memorialistică. Da, este de la prima până ultima filă, un „roman” biogafic, scris cu talent şi pricepere de un narator de excepţie. Nu doar că este captivant, dar pune cititorul în ipostaza de a privi prin ochii unui om cu calităţi excepţionale, fapte şi evenimente care doar la prima vedere ar fi anoste sau banale. Scriitorul le ridică la rang de singularitate dar şi de asumare personală.
Povestea unei vieţi este interesantă doar dacă are ceva în plus de ceea ce ştim şi trăim în pemanenţă, dacă banalul cotidian este transformat într-un scenariu de film.
Viaţa lui Rudy Moca, de la început şi până în prezent, este un film în derulare perpetuă, uneori cu încetinitorul, alteori pe repede înainte. Totul se desfăşoară cinematografic, cu secvenţe detaşate profesional şi puse într-o lumină favorabilă sau într-un clar-obscur plin de mister. Personajele care gravitează în jurul personajului principal poartă, pe bună dreptate, aureole de sfinţi, indiferent cărui univers îi aparţin. Povestind din postura de persoana întâi singular, autorul îşi poate asuma decizia de-ai pune în prim-plan pe cei care au jucat un rol determinant în viaţa lui sau îi scoate în evidenţă pe cei care s-au născut şi vor muri anonimi. Aici ne referim la lista interminabilă de cunoştinţe, prieteni, colegi, rude şi un nesfârşit şir de personaje pasagere. Nu omite nimic şi nu iartă nimic, chiar dacă mulţi nu ar avea curajul să recunoască ceea ce pentru Rudy Moca e o normalitate, aceea de a admite faptul că a fi ţigan este mai mult decât o stare, este un dat şi poate deveni un titlu de nobleţe. Reuşeşte, idubitabil, să treacă elegant peste latura peiorativă şi ridică toată povestea vieţii lui la un nivel profesionist. Identificat cu dorinţa de a reuşi în viaţă, de-a depăşi privaţiunile şi de-a dovedi familiei şi comunităţii că el, Moca Rudy, este un diamant, începe lungul şi istovitorul proces de şlefuire. Şcoala şi învăţătura devin bucuria copilăriei iar cunoaşterea o aventură tentantă. Croşetează cu pricepere povestea bunicii, reticentă la performanţele lui, dar o aureolează şi-i rămâne recunoscător pentru că în îndârjirea ei găseşte solul prielnic de a performa. Vorbeşte atât de frumos de acest personaj încât şi cititorul este tentat să şi-l revendice. Tuşele fine sau cele mai apăsate scot în evidenţă personajele ce vor face parte din universul lui particular, populat până la refuz cu plăcerea de a povesti.
Părinţii lui, mama şi tata, nu deţin rolurile principale decât pentru a deveni personaje în jurul cărora să graviteze povestea de început. Dramatismul despărţirii de mamă este atât de profund că întrece şi cea mai prolifică imaginaţie. La acest episod cititorul va lăcima cu siguranţă. Moartea dă, întradevăr, sens vieţii.
Un lucru interesant la structurarea şi punerea în pagină a naraţiunii este şi cel care, indiferent dacă o citeşti cap-coadă sau pe sărite, este ca un discurs melodic cu sens şi subsatnţă. Editorul cărţii, profesorul Marica Valentin are, în mod cert, o tainică şi salutatră contribuţie în acest sens.
Nu îndrăznesc să repovestesc cele lecturate, dar să-mi fie permis să cred că cele expuse mai sus sunt un prilej de apreciere şi mulţumire pentru Rudy Moca şi „Identitatea”..
Olimpia Mureşan – UZPR MM
