Ieri, 11 decembrie 2024, la Muzeul Universității „George Emil Palade” Târgu Mureș, situat în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, a avut loc Sesiunea Omagială Palade dedicată celebrării a 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină savantului George Emil Palade.

Manifestarea a fost onorată de prezența doamnei Academician dr. Maya Simionescu, director al Institutului de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” și președinte al Societății Române de Biologie Celulară, care și-a intitulat prezentarea „George Emil Palade, un spirit al profunzimilor”.

Evenimentul a fost moderat de către Prof. dr. Anca-Ileana Sin, șeful disciplinei Biologie celulară și moleculară din cadrul U.M.F.S.T. „George Emil Palade” Târgu Mureș, iar în cadrul acestuia au mai luat cuvântul doamna Maria Besciu, doctor în istoria medicinei și Conf. dr. Georgeta Fodor, coordonatorul Muzeului Universității.

George Emil Palade (19 noiembrie 1912 – 8 octombrie 2008) este recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne. În anul 1974 a fost laureat al Premiului Nobel pentru medicină, împreună cu prof. Albert Claude de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi cu prof. Christian de Duve de la Universitatea „Rockefeller” din New York, cei trei fiind consideraţi cei care au revoluţionat domeniul biologiei celulare.

Sesiunea omagială Palade s-a desfășurat în cadrul celei de-a 41-a „Conferințe științifice anuale, cu participare internațională, a Societății Române de Biologie Celulară”, organizată de Societatea Română de Biologie Celulară – filiala Mureș și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, sub egida Academiei Române și Academiei de Științe Medicale și a completat agenda evenimentelor Zilelor UMFST „G.E. Palade Târgu Mureș (9-13 decembrie 2024).

(Sursa : UMFST)