Palatul Culturii din Târgu Mureș a găzduit marți 10 decembrie, de la ora 19.00, tradiționalul concert studențesc de colinde, înscris în suita celor peste 90 de evenimente academice, ştiinţifice, culturale şi sportive programate pe parcursul acestei săptămâni în cadrul Zilelor UMFST Târgu Mureș.

Crăciunul înseamnă mai mult decât o simplă sărbătoare – este un prilej de a ne deschide inimile, de a dărui din suflet  și de a întări legăturile care ne unesc ca o comunitate. Anul acesta, evenimentul nostru are o semnificație specială. Ne-am unit forțele pentru a sprijini cazul Olguței, o fetiță curajoasă de doar 4 anișori, internată pe secția de Pediatrie, căreia i-au fost amputate atât membrele inferioare cât și membrele superioare, și asta nu este tot, pe parcursul internării în spital aceasta a fost abandonată de părinți. Prin donațiile voastre, putem contribui împreună la îmbunătățirea condițiilor ei de viață, oferindu-i nu doar sprijin material, ci și căldura unei comunități care îi este alături, au menționat în deschidere moderatorii evenimentului , Paula Pughiuc și Radu Stan.

Organizatorii fac parte din Liga Studenților din Târgu Mureș, care pe lângă efortul lor remarcabil, acești tineri talentați și creativi au realizat felicitări de Crăciun și aranjamente decorative, menite să aducă un strop de magie în casele noastre de sărbători.

Publicul spectator, de toate vârstele, a intrat  în atmosfera plină de farmec a sărbătorilor creată în deschidere de studentele care sunt la pun pas de rezidențiat, Alexandra Bercia, Athena Moldovan, Najar Dalia. Athena poartă în suflet pasiunea pentru muzică încă din copilărie, pe lângă talentul vocal, ea stăpânește cu grație pianul și vioara, considerând muzica cel mai bun remediu pentru suflet.
Pentru Alexandra, chitara este mai mult decât un instrument – este cel mai bun prieten. Iubește sărbătorile de iarnă, deoarece îi oferă prilejul de a împărtăși colinde și bucurie cu cei din jur.
Dalia, la rândul ei, și-a descoperit dragostea pentru muzică în copilărie și a păstrat această pasiune vie și autentică pe tot parcursul anilor de studenție.

Apoi a urmat Ștefania Andone, studentă în anul 6 la Medicină Generală. Ștefania a studiat canto între 2009 și 2019, iar pasiunea pentru muzică a însoțit-o încă din copilărie. Deși a ales un drum în domeniul medical, muzica a rămas mereu o iubire de suflet, iar astăzi ne va încânta cu un moment artistic special.

A colindat și Luana Tabăra, studentă în anul 3 la Medicină generală. Pasiunea ei pentru muzică o însoțește încă din copilărie, prin colindele pe care le –a interpretat, a dorit să aducă  speranță în inimile fiecăruia și să ne apropie de magia Crăciunului. Mai apoi a urmat Thea Schiller, studentă la medicină generală anul 4, care a bucurat publicul și anul trecut cu prezența sa această scenă, a interpretat două piese, urmată de Dariana Veronica Dulău, studentă în anul al II-lea la programul de Asistență Medicală Generală. Cu o experiență semnificativă în domeniul muzical, dobândită în anii de liceu prin activitatea sa în canto, Dariana a adus în fața publicului pasiunea și dragostea ei pentru muzică, în special pentru colinde. Chiar și în mijlocul provocărilor academice, ea a ales să își cultive acest hobby, continuând să îmbine studiile universitare cu ceea ce iubește cel mai mult: muzica.

O plăcută voce și interpretare ne-a oferit și Daria-Simona Budurlean, originară din Bistrița, în vârstă de  de 20 de ani, studentă în anul 2 în cadrul Institutului Medico-Militar Târgu Mureș. A absolvit Liceul de Muzică “Tudor Jarda” din Bistrița, unde și-a dezvoltat talentul artistic și cunoștințele muzicale. În plus, și-a perfecționat abilitățile vocale la Școala Populară de Arte, secția canto, muzică ușoară, absolvind cu media 10, în tot acest timp câștigând multe premii la concursuri naționale de muzică. 

În urma cu 4 ani, în Liga Studenților s-a format un grup de tineri de la mai multe specializări în cadrul UMFST, dar unit de o pasiune comună: muzică. Astfel, publicul a fost colindat de Corul Ligii studenților, dirijat de Anastasia Pop, studentă în anul 6 la medicină generală, iar în final, pentru că anii trec și generațiile se schimbă, dirijoarea Anastasia Pop a predat ștafeta pentru ultima piesă, colegei sale Thea Schiller, studentă la medicină generală în anul 4.

A colindat și Andreea Vîlcan, absolventă a Facultății de medicină generală aici, în Târgu Mureș și tot aici a urmat pregătirea în cadrul rezidențiatului, acum fiind medic specialist epidemiolog. În perioada studenției, a coordonat corul Ligii Studenților, în cadrul Concertelor de Colinde, reușind să introducă interpretarea pe 4 voci a acestora. 

Apoi a urmat Orchestra Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, o adevărată familie muzicală formată din studenți pasionați, care își împărtășesc talentul și entuziasmul ori de câte ori au ocazia. Anul acesta, au avut onoarea de a reprezenta universitatea la numeroase evenimente prestigioase, inclusiv pe scena renumitului Musikverein din Viena, un simbol al excelenței în muzica clasică. Orchestra este formată din 34 de studenți din cadrul celor 7 facultăți ale UMFST și 27 de colaboratori. În cadrul concertului de colinde, 35 dintre acești artiști dedicați au adus pe scena Palatului magia muzicii printr-un program de 8 piese deosebite.

 Lumina Crăciunului a pătruns în sufletele noastre, iar fiecare clipă petrecută împreună va rămâne o amintire prețioasă. În numele tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acestui eveniment remarcabil, vă adresăm sincere mulțumiri pentru generozitatea și sprijinul dumneavoastră, au menționat în încheiere Paula Pughiuc și Radu Stan.