Ieri, în redacţia cotidianului Cuvântul liber, a avut loc o dezbatere intensă: să difuzăm sau nu imaginile în care primarul municipiului Târgu Mureş, Soós Zoltán, apare încătuşat, fiind scos din autospeciala de Poliţie pentru a fi prezentat în faţa instanţei? În aceeaşi situaţie se afla şi omul de afaceri târgumureşean Petrică Sala.
Părerile colegilor erau împărţite. O parte susţinea ferm că imaginile trebuie publicate pentru a însoţi ştirea despre prezentarea celor doi inculpaţi în faţa judecătorilor, alături de propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile. Alţii considerau că difuzarea acestor imagini nu face decât să alimenteze linşajul mediatic, expunând persoanele acuzate unei umilinţe publice, care poate avea consecinţe grave şi ireparabile, chiar dacă cei doi beneficiază legal de prezumţia de nevinovăţie.
Această prezumţie ar trebui, în teorie, să reprezinte un scut de protecţie pentru orice persoană acuzată, până la o eventuală condamnare definitivă. În practică, însă, lucrurile stau diferit. Odată apărută în spaţiul public imaginea unui inculpat încătuşat, societatea îl judecă şi condamnă înaintea instanţei. În cazul primarului şi al omului de afaceri, linşajul mediatic a fost deja evident pe reţelele sociale. Comentariile xenofobe nu au întârziat să apară, alimentând ura etnică şi prejudecăţile.
Astfel, indiferent de verdictul instanţei, stigmatul public rămâne. Chiar dacă cei doi vor fi achitaţi definitiv, imaginea lor publică va rămâne pătată pentru totdeauna. Aceasta este una dintre cele mai grave consecinţe ale expunerii în presă a persoanelor aflate în această situaţie. O imagine cu cătuşe la mâini creează în subconştientul colectiv iluzia vinovăţiei, iar percepţia publică este aproape imposibil de schimbat.
În redacţie, colegii au ridicat o întrebare legitimă: de ce nu s-a găsit o soluţie tehnică pentru a evita spectacolul mediatic? Tribunalul funcţionează, în prezent, într-un hotel de la marginea oraşului. Existau alternative pentru a evita expunerea inculpaţilor în faţa camerelor de filmat? Sau, din contră, această defilare încătuşată a fost intenţionat realizată pentru a-i discredita?
Jurnaliştii care au fost prezenţi ieri la Tribunalul Mureş s-au comportat profesionist, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre unele persoane care se pretindeau jurnalişti sau bloggeri. Acestea afişau o bucurie nedisimulată. În acest context, rolul presei de a informa obiectiv devine fundamental. Difuzarea unor astfel de imagini poate fi justificată doar dacă se respectă principiile eticii jurnalistice, în special prezumţia de nevinovăţie.
Codul Deontologic al presei este clar în această privinţă: „Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie, astfel încât niciun individ nu va fi prezentat drept făptuitor până când o instanţă juridică nu se va fi pronunţat, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.”
Procurorii îşi fac treaba, judecătorii la fel, iar adevărul trebuie să triumfe. Întotdeauna. Cu asta suntem cu toţii de acord.
Această obligaţie morală şi profesională trebuie să stea la baza activităţii jurnalistice. Imaginea unei persoane încătuşate poate distruge demnitatea umană, alimentând curiozitatea morbidă a publicului, dar, în acelaşi timp, punând în pericol reputaţia inculpatului. Arătarea inculpaţilor în cătuşe nu aduce un beneficiu real actului de justiţie. Dimpotrivă, ea transformă o procedură judiciară într-un spectacol menit să satisfacă setea de senzaţional.
Demnitatea umană este un principiu fundamental al oricărei societăţi civilizate. Orice persoană, indiferent de acuzaţiile care i se aduc, are dreptul la respect, până la pronunţarea unei sentinţe definitive. Pierderea demnităţii, mai ales prin expunerea mediatică, reprezintă o traumă ireversibilă. Chiar dacă o persoană este achitată ulterior, stigmatul încătuşării şi al linşajului mediatic rămâne asociat cu numele său.
Aceasta înseamnă să raportăm faptele, fără să contribuim la crearea unui spectacol umilitor. Difuzarea unor imagini cu inculpaţi încătuşaţi trebuie tratată cu maximă prudenţă. Nu este doar o chestiune de respectare a legii, ci şi una de respectare a demnităţii umane.
Societatea noastră trebuie să înţeleagă că justiţia nu este un spectacol. Oricine poate ajunge, într-o zi, în situaţia de a fi acuzat pe nedrept. Protejarea demnităţii umane şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie nu sunt doar principii juridice, ci şi garanţii ale unei societăţi care respectă drepturile fundamentale ale fiecărei persoane.
În concluzie, este esenţial să refuzăm normalizarea umilinţei publice a inculpaţilor şi să punem pe primul loc respectul pentru demnitatea umană. Numai astfel putem spera la o societate cu adevărat echitabilă şi civilizată.
Dragoş Bardoşi