Vă prezentăm astăzi, având în vedere că ne apropiem de momentul în care vom marca 35 de ani de la căderea regimului comunist şi instalarea democraţiei, câteva date pe care ar trebui să le ştim sau să ni le aducem aminte, mai ales în momentele în care avem tendinţa de a deveni nostalgici.
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit. Ele se aflau sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificările de titulatură pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alături de conducerea centrală a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat în locurile de detenţie politică erau: comandanţii de penitenciare, lagăre şi colonii de muncă şi locţiitorii lor, precum şi ofiţerii politici care asigurau reeducarea deţinuţilor conform directivelor partidului comunist.
Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost: lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare; crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea tălpilor la flacără, lovituri cu un creion mai mare în testicule; bătăi cu saci de nisip. În lagărul de la Valea Neagră Peninsula, de exemplu, era aplicată ,,broasca” prin care deţinuţii după ce se întorceau de la lucru, erau obligaţi să ţopăie în poziţia ,,pe vin”, cu mâinile pe şolduri, fiecare ţinând în spate un alt deţinut. În lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi, o noapte întreagă într-o cutie fără acoperiş etc.
O altă metodă folosită împotriva deţinuţilor a fost munca forţată. Condiţiile de muncă din lagărele şi coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Deţinuţii erau puşi să muncească până la epuizare, în condiţiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neîndeplinirea normei zilnice atrăgea pedepsirea ,,leneşului“ prin bătaie la şezutul gol, atârnarea lui cu capul în jos sau aruncarea lui la carceră. La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ aproximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.).
Conform estimărilor făcute de Florin Mătrescu în cartea sa ,,Holocaustul roşu” numărul persoanelor care au suferit în regimul comunist depăşeşte 3 milioane. Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 au fost deportaţi în lagărele din Nordul Îngheţat un număr de 300.000 de români basarabeni şi bucovineni. Între anii 1945 şi 1954, 500.000 de români basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi în lagăre. Între anii 1946 şi 1947, 200.000 – 350.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin. Victor Bârsan în cartea sa „Masacrul inocenţilor”, editura Bucureşti, 1993, deosebeşte mai multe valuri de deportări. Între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, 300.000 de români deportaţi. Între anii 1944 şi 1948 , 250.000 de români deportaţi. Între anii 1946 şi 1947 , 300.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin. La 6 iulie 1949 începe a 3-a deportare masivă; 11.324 familii deportate. Între anii 1954 şi 1964, 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan. Anton Ovseyenco în „The Time of Stalin: Potret of a Tirrany”, N.Y. Harper and Row, 1981 estimează numărul total al victimelor comunismului în Basarabia şi Nordul Bucovinei la 1.500.000 de persoane. În ceea ce priveşte România, conform lui Florin Mătrescu, în cartea „Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, grupurile masive de deportări şi crime au fost: „capitularea fără condiţii” de la 23 august 1944 a avut ca rezultat deportarea a 180.000 de soldaţi şi ofiţeri în lagărele gulagului sovietic (doar câteva mii s-au mai întors).
În mlaştina râului Bălţi din Basarabia a fost descoperit un osuar românesc compus din 50.000 schelete de soldaţi români – din unităţi ale Armatei Regale Române, care în primăvara anului 1944 au constituit prima linie de rezistenţă împotriva Armatei Roşii. (citat din Mihai Vicol, „Un «Katyn» românesc” – România Liberă Internaţional, nr.320/04.08.96). Ocuparea ţării de către Armata Roşie a însemnat un val de crime în rândul populaţiei civile, crime de proporţii încă necunoscute, oameni ucişi doar pentru a fi jefuiţi sau pentru a-şi apăra fiicele şi soţiile de violuri. Colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949) a afectat 12.000.000 de ţărani; sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile – provocând 30.000 de victime. Deportările masive din perioada anilor 1949 – 1960 s-au soldat cu încă 200.000 de ţărani morţi în lagărele de muncă sau închisori. Rezistenţa armată din munţi (1946-1958), unică in lagărul comunist, a mai adăugat un număr de victime. În cele 120 de închisori şi lagăre de muncă, au murit între 150.000- 200.000 oameni. Cifrele globale ale holocaustului roşu în România sunt diferite. Numărul total al deţinuţilor: 2.000.000 (Filip Păunescu – „Cunoaşterea şi combaterea comunismului”. 3.000.000 (Cicerone Ioaniţoiu). Numărul total al morţilor în regimurile Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu (revoluţie, Târgu-Mureş, mineriade, etc.) este greu de stabilit. Se descoperă mereu noi gropi comune pe lângă lagărele de muncă şi închisori. Cifra avansată de Florin Mătrescu este de 891.500 morţi în genocidul comunist comis între actualele graniţe ale României.
Una din cele mai ample acţiuni de deportare din istoria contemporană a României: în 18 iunie 1951 peste 44.000 de persoane din zona de frontieră româno-iugoslavă din Banat şi Mehedinţi (români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, refugiaţi basarabeni şi bucovineni) au fost deportate pentru cinci ani în Bărăgan, cea mai mare câmpie a României. În această operaţiune de strămutare au fost folosite 2696 vagoane de cale ferată şi 6211 camioane. Când au ajuns la destinaţie, cei 44.000 de deportaţi au fost aruncaţi în câmp şi lăsaţi să-şi construiască prin forţe proprii case din chirpici sau pământ bătut cu paie sau stuf. Motivaţia oficială pentru această acţiune a fost „nu prezentau garanţii pentru siguranţa statului”.
De-a lungul existenţei sale, Centrul de studii al Memorialului de la Sighet a reuşit să strângă un număr considerabil de documente, fie de la foştii deţinuţi şi deportaţi pe motive politice, fie de la arhivele Ministerului Justiţiei.
Între acestea, cele mai importante prin caracterul lor oficial sunt fişele matricole penale ale celor ce au trecut prin închisori şi lagăre de muncă. Deşi în număr de doar 93.000 (şi acestea salvate dintr-un număr mult mai mare, dispărute sau distruse), ele constituie un eşantion cu valoare ştiinţifică ridicată, suficient pentru stabilirea a numeroase date caracteristice sistemului concentraţionar din România în perioada 1945-1989.
Chiar dacă numărul fişelor pe care lucrăm este cu mult inferior celor două milioane la care se estimează totalul victimelor din gulagul românesc (deţinuţi, internaţi administrativ, deportaţi, strămutaţi, D.O. – adică persoane cu domiciliu obligatoriu, prizonieri, internaţi în azilele psihiatrice cu caracter politic sau, pur şi simplu, oameni trecuţi prin anchete), putem aprecia că eşantionul de care dispunem (cca. 5%) este reprezentativ şi ne poate da, prin justa proporţionalitate, o idee corectă despre ceea ce a fost represiunea comunistă.
Centralizare a Datelor din Recensământul Populaţiei Concentraţionare din România (1945-1989)
Eşantion: 71.056 fişe de deţinuţi politici
- Origine Socială: ţăran mijlocaş: 25.70%; ţăran sărac: 22.80%; mic burghez: 18.40%; muncitor: 16.20%; chiabur: 9.45%; nespecificat: 3.96%; altele: 2.04%; moşier: 0.43%; mare burghez: 0.21%; plugar: 0.13%
- Studii: primare: 33.60%; liceale: 19.40%; gimnaziale: 17.80%; superioare: 17.10%; altele: 5.82%; analfabet: 3.11%; .nespecificat: 2.51%.
- Profesii: agricol: 28.80%; muncitor: 13.50%; funcţionar: 9.35%; meşter: 5.64%; preot: 2.40%; inginer: 1.96%; student: 1.94%; elev: 1.90%; profesor: 1.81%; avocat: 1.37%; medic: 1.02%; comerciant: 0.76%; artist: 0.31%.
- Încadrarea Juridică: nespecificat: 32.60%; uneltire contra ordinii sociale: 30.00%; altele: 9.10%; instigare publică: 5.00%; trecerea frauduloasă a frontierei: 4.37%; activitate contra clasei muncitoare: 2.05%; agitaţie: 2.00%; favorizarea infracţiunii: 1.68%; omisiune de denunţ: 1.46%; înaltă trădare: 0.89%; crimă de uneltire contra ordinii sociale: 0.87%; trădare: 0.65%; sabotaj: 0.52%; activitate intensă contra clasei muncitoare: 0.48%; deţinere de arme: 0.47%; publicaţii interzise: 0.41%; spionaj: 0.25%; complot: 0.18%; răzvrătire contra ordinii sociale: 0.16%; subminarea economiei naţionale: 0.12%; ofensa autorităţii: 0.07%; dezertare: 0.06%; instigarea contra unităţii socialiste: 0.04%; instigare contra unui stat străin: 0.03%; complicitate la subminarea economiei naţionale: 0.02%; ofensa superiorului: 0.01%.
- Statistici suplimentare: mort în închisoare: 3.23%.
- Felul pedepsei: nespecificată: 39.40%; închisoare corecţională: 37.10%; muncă silnică: 9.09%; temniţă grea: 6.72%; condamnare administrativă: 3.00%; altele: 0.95%; muncă silnică pe viaţă: 0.73%; condamnare la moarte: 0.42%; privare de libertate: 0.25%; amendă sau detenţie: 0.03%.
- Închisori: Jilava: 36.10%; Gherla: 20.30%; Aiud: 16.20%; Poarta Albă: 12.70%; Văcăreşti: 9.59%; Periprava: 8.23%.
Sanda Viţelar