Am ajuns în anul 2024 ca numărul celor cu titluri de „doctor”, da, nu e vorba aici de medici, nu, nu despre absolvenţii de medicină vorbesc, ci despre cei care şi-au tras titluri ştiinţifice pentru a da bine la dosarul cu şină, este impresionant. În România nu mai ai loc de atâţia „doctori” care îţi vorbesc ritos şi cu emfază despre activitatea lor didactică sau de cercetare, încercând să se cocoaţe undeva deasupra ta, fără a putea spune însă concret ce au făcut ei pentru a-şi merita titulatura. Şi-au format şi perfecţionat un limbaj de lemn, se bat pe burtă cu adevăraţii dascăli ai şcolii româneşti, dar, de fapt, nu sunt, bieţii, altceva decât nişte analfabeţi funcţionali cărora dacă le pui realitatea în faţă nu ştiu cum să o descurce. Unii, în tentativa lor de parvenire, şi-au pus titulatura în dosarul cu şină şi, cocoţaţi pe valurile unor partide mai mari sau mai mici au ajuns să dicteze, la un moment dat, chiar şi fraze politice, căci despre direcţia ţărişoarei ăsteia nu vreau să vorbesc, căci e pe punctul de a se rupe de şale după doar 35 de ani de democraţie, în mare parte tocmai acestor semidocţi care, prin influenţă, şmecherie şi alte şiretlicuri au ajuns să se creadă „intelighenţia” acestei ţări. Ei de fapt nu sunt decât nişte cerşetori penibili, crescuţi parcă pe tipologia lui Dinu Păturică. Oameni slabi, dar care urmăresc puterea, chiar dacă asta le-ar fi pusă în braţe de cei mai înverşunaţi duşmani ai poporului. Şi de aici ni se trag multe. Însă nu este absolut şi eminamente vina lor. O mare culpă o au şi profesorii flămânzi care au crezut că nu fac o crimă din a dat unuia un titlu, apoi altuia şi apoi altuia pentru diverse avantaje sau pentru prietenii. Nici ei nu au înţeles probabil ce fac şi cât de mare va fi hăul pe care îl vor fi creat. Şi, uite aşa, an după an, etapă după etapă, România s-a trezit cu o grămadă de loaze cu titluri. Iar loazele astea au început să se bată pe burtă cu profesorii pe care îi aveau la mână, căci ei ştiau cum le-au fost date titlurile… Baiul este că unii, aşa cum spuneam mai sus, nu s-au oprit, i-au înlocuit pe profesori, devenind ei înşişi angajaţi – vedeţi, nu îmi permit să le spun profesori, deşi ei se erijează în a fi colegi cu nume sonore ale şcolii româneşti – ai sistemului putred care a nenorocit până la urmă ţara asta care acum este în faţa celui mai dur examen de capacitate din ultimii 35 de ani. Şi, de ce ne-am mira dacă ne-am întoarce cu faţa la ruşi, deşi ne place Occidentul?! Pentru că generaţiile crescute şi „educate” în această manieră, având exemplul celor ajunşi doctori la apelul bocancilor şi colonei sau generali peste noapte, sunt neputincioase să înţeleagă cum, când eşti liber, te poţi băga singur cu capul în laţ de dragul unei imagini false care ţi se prezintă pe toate canalele ştiute sau neştiute. Căci, uite aşa, cu false modele, tinerii şi nu numai ei au ajuns să se ghideze după sintagma „crede şi nu cerceta”, luând de bună fiecare gogoriţă ce le este servită, fără a încerca să vadă dincolo de emfaza, frazele pompoase, mimica şi frazarea controlate ale celor care le vorbesc despre ei ca şi cum i-ar cunoaşte, dar fără a fi încercat vreodată să le trăiască viaţa. Iar în contextul acesta devine parcă tot mai actuală întrebarea aceea acuzatoare: tu ai mâncat salam cu soia cu noi?! Sau, pur şi simplu, ţi-ai construit viaţa din minciună şi punând cărămidă peste cărămidă probe precosntituite pentru a ne demonstra că eşti ceea ce nu ai crezut nici tu vreodată că vei ajunge. Nu, nu este disperare, dar este momentul ca cineva să încerce să vă scuture astfel încât să vă treziţi. Chiar dacă în urma trezirii voastre loaza sau loazele îşi vor tăia venele pentru că nu au ajuns acolo unde au vrut, sau vor lua drumul pustietăţii ameninţând că s-au săturat de voi pentru că nu aţi sau nu le-aţi votat. Au fost cazuri în istoria recentă când alegătorii, voi adică, aţi trimis loazele acasă. S-au supărat şi, după ce s-au ascuns o vreme, au ieşit din nou în faţa voastră cerşind votul pentru a putea ulterior să cerşească de la cei mai puternici, puterea. I-aţi trimis iarăşi acasă. Şi bine aţi făcut. Căci România trebuie să scape definitiv de falsele modele şi falşii lideri, trebuie să-şi urmeze calea europeană pe care ne-am dorit-o cu toţii şi să arate că legăturile sale sunt cu Roma, cu Parisul şi chiar cu America celor plecaţi de aici în urmă cu decenii, nu cu crivăţul, votka şi dorinţa de asuprire a altor neamuri. Dacă duşul rece de acum va fi unul cu folos, toţi cei care spun „am înţeles mesajul poporului” ar trebui să caute în jurul lor, în primul rând, aceşti analfabeţi funcţionali, aceşti semidocţi cu titluri şi să îi arunce în lada de gunoi a istoriei. Să caute adevăraţii oameni cu carte şi să le ceară sfatul. Să reconstruiască partidele pe criterii doctrinare şi, vorba unui şofer ajuns mare politician şi el „să termine cu prostiile”, iar împricinaţii „să-şi bage minţile în cap” şi să se ducă „acolo unde şi-a înţărcat mutul iapa”… Pentru că, la 35 de ani de la Revoluţie, nu putem renunţa la libertate doar pentru că cineva vorbeşte frumos şi vă hipnotizează bazându-se pe faptul că vă place beţia de cuvinte şi că vă impresionează bărbaţii puternici. Ştiţi, vorba unei reclame: „libertatea nu ne aşteaptă, iar şmecherii cu alură de guru dispar şi apar ca ciupercile după ploaie.” Numai în urmă cu câţiva ani, unul prevestea „Apocalipsa” şi le cerea americanilor să-i dea lui toţi banii. Au fost şi acolo unii care i-au dat tot, iar Apocalisa nu a venit, guru a dispărut, iar ei poate încearcă şi astăzi să înţeleagă de ce au fost proşti. Prin urmare, lăsaţi loazele să se îmbete cu propriile cuvinte, trimite-ţi-le la casele lor şi duceţi România mai departe pe drumul european aşa cum aţi făcut, spre exemplu, la alegerile locale sau la cele parlamentare. Pentru că loazele fardate fac rău României şi comunităţilor locale. Fiţi sinceri cu voi: vreţi libertate? Luptaţi pentru ea! Nu v-o daţi degeaba pe mâna unora care vă promit că vă vor duce în Rai. Căci Europa, Uniunea Europeană, cu bune şi rele, e ceea ce am cerut după anii de chin ai comuniştilor duşi la perfecţiune de cizmarul cu titlu de doctor. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea