Marți,10 decembrie 2024, Biblioteca Județeană Mureș împreună cu U.M.F.S.T. „G.E. Palade” Târgu Mureș organizează, sub egida Zilelor U.M.F.S.T., evenimentul de lansare a cărții „Trecutul care ne vorbește. De la violența medievală la viața în comunism”, coordonator Doina Gabriela Vanca.

Evenimentul va avea loc, de la ora 17:00, la Biblioteca Județeană Mureș.

Subiectele acestui volum de studii colective ne poartă prin diferite perioade ale istoriei mondiale și a României, începând cu secolul XV și ajungând în perioada comunismului românesc. Abordările diferite utilizează surse precum documente de arhivă și lucrări de specialitate, dar sunt cuprinse și studii care utilizează resurse mai puțin convenționale pentru a interpreta aspectele istoriei, mai exact arta: picturi, sculpturi, gravuri, filme etc. și scrierile literare. Micile momente surprinse nu se referă doar la evenimente majore, punctuale, ci au rolul de a aduce la lumină cauze, consecințe, priviri de ansamblu și de a oferi interpretări actualizate conform noilor resurse asupra unor aspecte ale istoriei.

 (Sursa : U.M.F.S.T.)