Ceremonia a avut loc sâmbătă, 30 noiembrie, în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii fiind decalată faţă de data tradiţională de 1 Decembrie. Anul acesta s-a marcat 100 de ani de la descoperirea celei mai faimoase relicve din judeţul Mureş, Fibula de la Suseni fiind acordată de către Instituția Prefectului Județul Mureș.
Părintele Constantin Necula:
„Vă mulţumesc frumos pentru că într-un fel sau altul e un moment în care trebuie să ne căutăm foarte atent valorile cu care trebuie să mergem mai departe. Cred că Dumnezeu poartă câte o fibulă în fiecare suflet atunci când Hristos rămâne Hristos şi nu este alienat într-o ideologie”
Mircea Buruian este din 1999 profesor de Radiologie-Imagistică Medicală la UMF Tîrgu Mures, având ca arie de activitate Neuroradiologia, Radiologia Intervențională, Neuroradiologia Intervențională la Clinica Radiologică din Târgu Mureş.
“Văd în această distincţie sacrificiile, renunţările, necazurile, bucuriile, succesele pe care am avut ocazia să le obţin de-a lungul a peste 50 de ani de activitate medial.”
Preotul reformat Herman Janos a slujit în oraşul Sărmaşu, distincţia fiind ridicată de fiica acestuia, Fekete Elisabeta:
„Părintele meu lega sufletele oamenilor şi credinţa cu Bunul Dumnezeu. Bineînţeles că nu a fost o misiune uşoară pentru că ai de-a face cu multă lume, cu credicioşi, dar şi cu atei. Era o vreme când religia era nu asuprită, interzisă.”
Sanda Viţelar