În Roma antică, medicina îmbina cunoştinţele ştiinţifice cu superstiţiile şi credinţele religioase. Medicii romani au adoptat multe dintre principiile şi metodele medicului grec Hipocrate şi ale şcolii sale, mai ales după sosirea în Roma, în anul 219 î.Hr., a lui Archagathus din Sparta, considerat primul doctor grec care a practicat în oraş.
Totuşi, romanii utilizau şi amulete pentru a alunga bolile şi aduceau ofrande la templele dedicate zeilor, cărora li se atribuiau puteri vindecătoare. Această combinaţie de practici a dus la apariţia unor remedii neaşteptate legate de sănătate şi medicină în Imperiul Roman.
Sângele şi ficatul gladiatorilor ucişi erau folosite ca tratamente pentru epilepsie
Moartea unui gladiator nu semnifica doar sfârşitul unui spectacol, ci şi o sursă de tratamente neobişnuite. Fără o înţelegere corectă a cauzelor epilepsiei, medicii romani recomandau consumul de sânge cald din gâtul unui gladiator ucis, Pliniu cel Bătrân spunea: „Sângele gladiatorilor este băut de epileptici ca elixir pentru viaţă”. De asemenea, ficatul gladiatorilor era considerat benefic pentru tratarea acestei afecţiuni. Scribonius Largus, un alt medic roman, relata despre spectatori care smulgeau bucăţi de ficat de la gladiatorii ucişi pentru a le consuma. E posibil ca medicii să fi prescris astfel de remedii macabre deoarece gladiatorii erau văzuţi ca simboluri ale virilităţii, bărbaţi perfect sănătoşi.
Galenius, cel mai mare medic al Romei antice, a influenţat medicina pentru mai bine de 1.300 de ani după moartea sa
Originar din Grecia, Galen din Pergamon a studiat anatomia şi fiziologia în Alexandria, Egipt, iar abilităţile sale medicale s-au îmbunătăţit atunci când a tratat gladiatori răniţi. A devenit medicul personal al mai multor împăraţi şi a contribuit substanţial la avansarea cunoştinţelor medicale. A fost primul medic care a demonstrat că laringele generează vocea şi a identificat diferenţa dintre sângele venos şi cel arterial. Galen a susţinut importanţa exerciţiilor fizice, a unei diete echilibrate, a igienei şi a băii, iar prin disecţia animalelor, a demonstrat că creierul, şi nu inima, controlează corpul uman.
A scris sute de tratate medicale, dintre care unele au rămas referinţe standard până în anii 1500.
Teoria celor patru „umori” era considerată esenţială pentru menţinerea sănătăţii
Medicii romani credeau că sănătatea şi emoţiile unui individ depind de echilibrul a patru substanţe: sângele, flegma, bila galbenă şi bila neagră. Aceste „umori” erau asociate celor patru elemente fundamentale (cald, rece, umed şi uscat). În cazul unui dezechilibru între ele, se credea că vor apărea diverse afecţiuni. Galen, de exemplu, susţinea că un exces de bilă neagră putea cauza cancerul. Tratamentele pentru restabilirea echilibrului includeau sângerări, vărsături, clisme, inducerea transpiraţiei sau consumul de alimente clasificate în categoriile: calde, reci, umede, uscate.
Ştiaţi? Nu era necesar un examen sau o pregătire formală pentru a deveni medic în Roma antică. Oricine îşi putea asuma acest titlu.
Studii anatomice limitate din cauza interdicţiei disecţiilor pe cadavre umane
Roma antică interzicea disecţia pe cadavre umane din motive religioase şi etice, ceea ce a restricţionat studiile anatomice. Pentru a înţelege anatomia umană, Galen şi alţi medici au recurs la disecţiile şi vivisecţiile animalelor, în special a porcilor şi primatelor deoarece structurile lor anatomice erau asemănătoare cu cele ale oamenilor. Aceste practici erau adesea spectacole publice şi o modalitate pentru medici de a atrage pacienţi.
Visele erau folosite pentru diagnosticarea afecţiunilor
Mulţi medici romani considerau visele un mijloc de diagnosticare, crezând că acestea ar putea semnala dezechilibrele umorale din corp. Galen, de exemplu, afirma că visele ar putea dezvălui dezechilibre ascunse de observaţiile directe. Visele ce includeau zăpadă erau considerate semne ale unui exces de flegmă, iar cele care prezentau foc indicau un exces de bilă.
Corpul medical al armatei romane a îmbunătăţit speranţa de viaţă a soldaţilor
Împăratul Augustus a înfiinţat primul corp medical militar profesionist, atrăgând medici din Grecia, prin acordarea cetăţeniei romane, scutiri de impozite şi pensii considerabile. Aceştia au inovat în domeniul chirurgiei (garoul hemostatic, pentru oprirea sângerării, sutura vasculară ş.a.), fiind responsabili şi pentru construirea de sisteme de salubritate. Datorită acestor inovaţii, speranţa de viaţă a soldaţilor romani era mai mare decât cea a cetăţenilor obişnuiţi.
Spitalele şi medicii angajaţi de oraşele romane ofereau îngrijiri medicale gratuite pentru sclavi şi pentru săraci.
Femeile erau implicate în domeniul medical
Deşi medici-femei erau destul de puţine, dovezile arată că unele femei practicau medicina în Roma antică. Cele care activau în domeniu erau de obicei libere şi de origine greacă, iar multe dintre ele lucrau ca moaşe, asistând la naşteri, sub îndrumarea medicului, sau făceau tratamente pentru fertilitate.
Varza rămâne considerată un „medicament miraculos”
Varza era văzută de medicii romani ca un aliment deosebit de sănătos, capabil să prevină şi să trateze numeroase afecţiuni. Pliniu cel Bătrân spunea că „ar fi o sarcină îndelungată să enumerăm beneficiile varzei”. Cato cel Bătrân, într-un tratat detaliat (De agricultură), lăuda capacitatea varzei de a trata dureri de cap, tulburări de vedere, probleme digestive şi chiar de a vindeca rănile, contuziile şi luxaţiile atunci când era aplicată sub formă de cataplasmă. „Într-un cuvânt, va vindeca toate organele interne care suferă”. Potrivit lui Cato, inhalarea vaporilor de varză fiartă ar fi stimulat fertilitatea, iar băile în urina celor care mâncau multă varză erau considerate benefice pentru sănătate.
Ileana Sandu