Asociaţia Femeilor Creştin-Ortodoxe din Reghin a organizat, la mijlocul acestei luni, un eveniment caritabil, adunând fonduri pentru a oferi o bursă unei eleve de nota 10, de la Liceul „Petru Maior” din municipiu, orfană de ambii părinţi.
Au răspuns invitaţiei: primarul Municipiului Reghin, ec. Mark Endre, preoţi, întreprinzători, profesori, artişti, iar evenimentul şi-a atins scopul, astfel că Asociaţia va putea oferi elevei orfane o bursă de 500 lei pentru o perioadă de doi ani, pentru a o încuraja ca şi pe viitor să aibă aceleaşi rezultate şcolare de excepţie.
Prof. Sorina Sav, consilier cultural al Asociaţiei Femeilor Creştin-Ortodoxe din Reghin: „Asociaţia Femeilor Creştin-Ortodoxe exista în Reghin încă din perioada interbelică şi organiza activităţi de voluntariat. Înainte de lăsarea secului pentru Postul Crăciunului, organizau o acţiune de caritate, în cadrul căreia strângeau fonduri pentru oamenii suferinzi, orfani, văduve, bolnavi şi pentru copiii care doreau să înveţe, dar nu aveau posibilităţi. Sufletul acestui eveniment era doamna preoteasă Maloş, soţia protopopului Maloş, bunica domnului doctor Sălăgean, prezent în sală la această întâlnire de suflet”. (sursa şi foto – Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei)
Consiliul Parohial al comunităţii ortodoxe române din Malta organizează mâine, 30 noiembrie, în ajunul Zilei Naţionale a României, un eveniment caritabil la care participanţii sunt invitaţi să poarte costum naţional sau ie.
Într-o postare pe Facebook, părintele George-Alexandru Popescu, parohul din Valletta, Malta, menţionează că scopul activităţii este strângerea de fonduri pentru a le oferi daruri de Crăciun tuturor copiilor din parohie: „Cei dintre voi care ne sunteţi apropiaţi ştiţi deja că toţi copiii prezenţi de Crăciun la biserică primesc un mic dar din partea noastră, indiferent de confesiune sau naţionalitate. Având în vedere că unii dintre noi trec prin momente dificile, am fost mereu recunoscători pentru cadourile donate de părinţi şi de credincioşii parohiei noastre.”
Seara va include masă cu mâncare tradiţională românească, dans şi muzică românească. Intrarea la eveniment se va face pe baza unei contribuţii benevole – fiecare oferă cât poate: „Scopul nostru este să ne simţim puţin mai români, puţin mai aproape unii de alţii, cu dragostea şi unitatea din 1918”, transmite Părintele George-Alexandru Popescu.