Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat miercuri la nivelul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre cu şi între România şi Bulgaria.
„Exprimarea acordului la acest nivel reprezintă un pas suplimentar important în perspectiva aprobării finale, formale, a Deciziei de către Consiliul UE, în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 12 decembrie”, precizează MAE, într-un comunicat transmis
Consiliul JAI din decembrie va formaliza această decizie mult aşteptată, în mod legitim, de toţi cetăţenii români, a mai spus preşedintele Iohannis.
„Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025”, a scris şeful statului, miercuri, pe platforma X.
AGERPRES.